Vineri după amiază m-am întâlnit cu o prietenă. Nu ne mai văzusem de ceva vreme și am stat la povești. Povești de vară, așa a lene, fără vreo grabă. E totuși August. Și așa, din vorbă în vorbă, mi-a adus aminte de un vechi plan, întreprindere i-aș spune, de-al meu.
“Ții minte că acum vreo 7-8 ani te pornisei să faci ceva cu niște biciclete?”
“hmmm, mda, așa e.”
“Păi dacă ai fi continuat, ai fi avut o super afacere”.
Și am rămas lipit de discutia purtată.
Am avut o idee (nu nouă), am construit un plan. Se întâmpla acum 8 ani. Un plan, unul cu foarte multe biciclete personalizabile – ghidoane, lanțuri, jante, spițe, cauciucuri, cadre, totul colorat după cum îți bubuie mintea. Bicicleta de oraș “unică”. Văzusem asta la un brand californian abia lansat, Sole Bicycles. Îmi construisem site-ul, fusesem la furnizori prin lume, și… m-am oprit. Am avut multe idei de-a lungul vieții. Unele bune. Chiar foarte bune. Marea majoritate puse în “operă” de alții, mai târziu, idei transformate în business-uri care merg.
Ajuns acasă, am avut o altă poveste de discuție. Și după discuția de acasă, aș spune cam așa: idei au foarte mulți oameni. Foarte mulți dintre aceștia încep să se și gândească cum să pună ideea în practică. Însă foarte puțini sunt cei care chiar își pun ideile în mișcare. Cere perseverență, răbdare, renunțare la confort, o listă lungă de condiții pe care cei mai puțini sunt dispuși să le respecte.
Sâmbătă m-a vizitat un prieten. Ne-am ascuns noi de soare, și tot povestind despre mașini, reclame, motoare, idei, iarăși idei, îmi spune:
“Stai să îți zic ceva. Nu știu ce e, dar e ceva, o “pildă”.
Stătea unul pe marginea unui lac. Foarte frumos totul în jur, apa curată, mult verde, liniște. “De vis” – poză de reclamă. Omul mai citea, se mai uita la ce e în jurul lui. Din când în când pescuia. Și se oprește un alt om și îl întreabă ce face.
– Pescuiesc, citesc, mă uit la cât de frumos e pe aici, chestiuni simple, lumești.
– E pește? Văd că ai plină găleata.
– Plin. Din ce prind mai vând trecătorilor care vor și ei un pește.
– Fii atent. Eu am studiat afaceri, am un MBA, experientă în management. Îți propun ceva. Din banii pe care îi strângi vânzând peștele ai putea să iei mai multe undițe și să prinzi mai mulți pești.
– Așa și apoi ce?
– Păi apoi, vânzând mai mult pește, o să ai bani să cumperi o masină să îl duci în locuri unde o să îl vinzi mai scump, o să strângi mai mulți bani și o să poți face o rețea de distribuție.
– Așa și apoi ce?
– Păi o să poți să construiești o fabrică de conserve, să nu mai vinzi doar peștele – o să vinzi alte produse mult mai scump.
– Așaaa și apoi ce?
– O să devii un mare producător de conserve, o să te extinzi pe alte piețe, o să ai o afacere mare, de la materie primă la producție, o să ai tot ce îți dorești.
– Așaaa și apoi ce?
– Păi o să te poți retrage într-un loc frumos, stai, citești, pescuiești, faci tot ce iți place…”.
Am vrut să spun ceva? Despre mine, despre cei din Camp?
Probabil. Cred că trebuie să cauți mereu, să încerci să găsești balansul “aproape perfect”, astfel încât timpul tău să rămână mereu cea mai importantă coordonată.
Erich Chirea
era mai bun titlul “Someone told you when to run but you missed the starting gun!”