După atâtea vacanțe naturalistice descrise în articolele anterioare, probabil ați crede că am epuizat subiectul. Nimic mai greșit, Spania este o mare resursă pentru cei ce vor și plaja și soare, dar să fie combinat cu ceva aventură naturalistică la îndemână.

Și, grație numărului mare de români plecați în Spania, nu doar că ne e lesne să auzim românește în vacanța noastra prin Iberia, dar și companiile aeriene au îndesit zborurile spre această vastă parte a continentului, făcând incursiunile noastre după faună mai ușor de abordat, financiar vorbind.

Căci orice zbor spre Madrid, Barcelona, Valencia, Alicante, arhipelagul Canarelor sau Balearelor ne este azi la îndemână și ne aruncă direct în vâltoarea descoperirii unor locuri pline de faună și viață bună în vacanță.

Spania este, după cum probabil v-am mai spus, una din cele mai bune destinații pentru birdwaching din Europa. Întinderea sa vastă, situarea pe principala rută de migrație dar și apartenența celor două arhipelaguri amintite mai sus la teritoriul oficial al Spaniei sunt motive să vă luați în bagaj binoclul și aparatul foto cu zoom și să vă apucați de treabă.

Papagalul-călugăr (Myiopsitta monachus)

Știu că e ciudat să începem povestea păsărilor din Spania cu o specie din America de Sud (!), dar acest papagal e una din primele păsări văzute imedat cum am ajuns în oraș venind de la aeroport. Fie că veți merge în Madrid, Barcelona sau Valencia, acești papagali invazivi sunt aproape ca porumbeii de la noi. Gălăgioși și gregari, au cucerit imediat parcurile marilor orașe și sunt o prezență inedită, colorată și pe placul turiștilor. Scăpați din colivii, aceștia s-au adaptat la condițiile din parcurile marilor orașe din Spania, Franța, Germania, Belgia etc.

Mai rău este că aceștia sunt hrăniți de oamenii locului în parcurile cu pricina, așa că speranțele naturaliștilor din curentul purist par să se năruie pe măsură ce populațiile acestor papagali par să se extindă. Clima blândă din vestul continentului european pare să fie pe placul acestor papagali, care se hrănesc cu diverse fructe și semințe ale arborilor ornamentali, unii copaci fiind aduși din aceleași teritorii controlate odinioară de flota Spaniei de unde provin și aceste păsări.

Stancuța alpină (Pyrrhocorax graculus)

Fie că ajungeți în Barcelona, fie că ajungeți în Madrid, ca să vedeți specii frumoase trebuie să vă îndreptați spre Pirinei. Deși Spania e celebră pentru populațiile de vulturi, eu despre o altă pasăre de la munte vreau să povestesc și anume stăncuța alpină. Această stăncuță cu cioc galben și picioare portocalii sau roșii este o rudă a ciorilor de la noi și, acum mai bine de 100 de ani putea fi văzută și în stâncăriile din Carpații Meridionali. Am mers până aproape de granița cu Andorra pentru a întâlni această specie frumoasă, care e cantonată doar în habitatele muntoase (la peste 1000 de metri altitudine).

Chira de mare (Sterna sandvicensis)

Din inima munților, înapoi la mare. Spania nu are doar un litoral de câteva mii de kilometri, ci și zone deltaice bogate în păsări de apă, cum ar fi Delta Ebrului lângă Tarragona sau Albufera lângă Valencia. În Delta Ebrului, de pildă, am avut ocazia să văd cea mai mare aglomerare de chire de mare din întreg bazinul mediteraneean, o specie cu un areal de răspândire extrem de vast, având numeroase semnalări de-a lungul coastelor litorale din întreaga Europă.

Găinușa albastră (Porphyrio porphyrio)

Deși această găinușă de origine africană este ușor de văzut și în Delta Ebrului amintită mai sus, a trebuit să merg până în arhipelagul Balearelor pentru a vedea una din cele mai colorate păsări din Europa. O văzusem în repetate rânduri, dar această observație din Mallorca este mult mai valoroasă pentru mine personal, specia fiind nativă aici și reintrodusă în Sicilia (cu mare succes, dar rămâne o specie reintrodusă, având statutul castorilor sau zimbrilor de la noi).

Pescărușul mediteraneean (Larus audouinii)

Tot aici, în Mallorca am avut ocazia să mă apropii la o distanță foarte mică de unul din cei mai frumoși pescăruși europeni. Relativ greu de văzut datorită faptului că preferă să cuibărească în locuri stâncoase, greu accesibile, acest pescăruș de talie mare are cioc roșu și picioare cenușiu-albăstrui, fiind practic inconfundabil pe orie plajă europeană l-ați vedea.

Pitulicea de Canare (Phylloscopus canariensis)

Lăsăm arhipelagul Balearelor, care este în bazinul mediteraneean și ieșim în largul Oceanului Atlantic, spre Tenerife. Aici, fauna oceanică întâlnește fauna europeană și fauna afriană deopotrivă, iar distanța de aproximativ 100 de kilometri de la coasta Africii până la acest arhipelag de origine vulcanică a făcut posibilă existența unui ecosistem unic de plante și animale. Am zărit această pitulice care se hrănea neobosit, mișcându-se cu o viteză mult prea mare pentru răbdarea mea. Am insistat și am reușit să o suprind în soare, pe o tufă la fel de endemică precum ea.

Această specie nu poate fi găsită decât aici, majoritatea naturaliștilor trebuind să se urce în avion sau pe vapor pentru a vedea și fotografia această specie. Din fericire, aceste pitulici au puțini prădători naturali (în Canare nu există nici șerpi, nici mustelide sau feline care fac prăpăd în rândul păsărilor de talie medie). Ca atare, apropierea de ele este facilă, mai ales în parcurile de pe insulele arhipelagului.

Fâsa de Canare (Anthus berthelotii)

Aș putea să copiez ultimul paragraf (cel de la pitulice) pentru această specie de fâsă. Fâsa de Canare este la fel de endemică, de puțin sperioasă și de iubitoare de habitate antropice precum pitulicea de Canare. Am venit pe insulă cu groaza că nu voi fi în stare să mă apropii ușor de această pasăre, celelalte specii de fâsă de pe continent fiind relativ greu de fotografiat.

Această fâsă însă mi-a permis să mă apropii în repetate rânduri, majoritatea exemplarelor observate de mine fiind, aidoma pitulicilor, la fel de preocupate de a se hrăni și la fel de nepăsătoare la declanșarea aparatului de fotografiat la câțiva metri de ele însele.

Vânturelul de seară din Canare (Falco tinnunculus ssp. canariensis)

Nu e specie endemică, dar e răpitor, e frumos și e diferit de vânureii roșii de la noi. O (sub)specie locală frumoasă, mare iubitoare de șopârle (iar despre șopârlele din Tenerife și nu numai urmează un set întreg de articole, așa că nu schimbați canalul!) și destul de permisivă la fotografiat – păsările de aici par să fie obișnuite cu oamenii dubioși cu plase de camuflaj în cap care declanșează ținându-și respirația.

Pițigoiul albastru african (Cyanistes teneriffae)

Închei articolul și seria de endemisme din Canare cu acest pițigoi superb. Împrumutând culori și de la pițigoiul albastru și de la cel mare (abele fiind cele mai comune și mai ușor de observat specii de pițigoi europeni), pițigoiul albastru african a dat un adevărat spectacol hrănindu-se cu fructele opuntiei, numite chumbo (Opuntia ficus-indica). Această plantă originară din Mexic este prezentă nu doar în bazinul Mediteranei, ci și aici, în insulele Canare. Iar speciile endemice de aici – păsări și chiar șopârle par a se bucura din plin de binefacerile obiceiului omului de a aduce de peste mări și țări plante și animale trebuincioase.

Spania este departe de a fi un subiect ușor de epuizat. Am în pregătire alte două articole, unul despre păsările iernatice din Spania și unul despre șopârlele Spaniei, așa că vă urez spor la semnalări în vacanțe, indiferent de anotimp!