Life becomes e-life

Am văzut o fotografie cu o bicicletă verde și mi-am adus aminte că…

Ușor, dar sigur, suntem cotropiți de e-bike-uri. În urmă cu câțiva ani, când au apărut, priveam sceptic spre ele. Între timp au populat potecile de peste tot în lume și reprezintă “scuza” celor care nu vor să se dea clasic cu bicicleta. E drept că e cel puțin interesantă senzația pe care o ai când te dai cu o astfel de bicicletă. Până la viteza de 25 de km/h, în general, ești asistat electric. Și pe plat, dar și la deal. La vale, greutatea bicicletei, pentru că vorbim de GREUTATEA ei în cazul unei electrice, o face să se așeze mai bine pe potecă. Și de aici începe distracția.

Prima oară când am urcat pe o “electrică” a fost în urmă cu vreo trei sau patru ani când au apărut transmisiile 1×11 și a fost lansată o furcă inverted. Atunci am testat o bicicletă foarte ușoară echipată cu o astfel de furcă și o astfel de nouă transmisie, dar și o electrică full-suspention. Mi-a plăcut mai mult clasica.

Anul trecut am urcat pe un e-bike fat. Altă distracție. Rămân totuși la varianta clasică. Însă dacă aveți ocazia de a încerca o electrică, ar fi bine să n-o irosiți. Nici nu știți cum puteți îngroșa rândurile utilizatorilor de e-bike.

P.S.: Înțeleg că deja există grupuri aproape “religioase” în Austria care contesta apariția noilor “zei” electrici. Vom reveni cu amănunte.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine