La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a opta temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Dacă ți-ai putea crea propriul cod de conduită morală și etică, care ar fi cele mai importante 3 reguli și de ce?
Concursul se încheie astăzi, 9 septembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 10 septembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
1. Prima regulă în propria conduită morală este: să am față de iubirea însăși cel mai mare angajament din viața mea. Adică, oricâte hotărâri iau, factorul decisiv este, prioritar, inima. Tot ce are cel mai mic semn de abuz, sforțare, obligativitate, schemă sau non-sens, rutină ori că “așa se face”, pică în fața intuiției.
2. O consecință a primei reguli – mereu aleg viața. Pentru că viața înseamnă iubire, iar frica este moarte.
Tot ce mă face să renunț la visele mele, la tot ce nu mă duce mai departe de propriile limite, tot ce mă închide într-o cutie, toate acestea sunt doar obstacole și ziduri. Sunt moduri de a vedea cunoașterea, dorința de a ști mai mult, de a merge mai departe, în ciuda nenumăratelor eșecuri. Căci nu de eșec mă tem, ci doar de stagnare,de renunțare.
3. A treia regulă, dar nu și cea din urmă, este că viitorul pentru mine e mai important decât trecutul. Întotdeauna am decis pentru acțiuni care m-ar duce într-un viitor mai bun, în care necunoscutul e cucerit treptat, pe măsură ce am curajul să-l abordez. Trecutul îl cunosc și nu are rost să mă mai întorc de unde am plecat. Îmi iau prețioasele lecții din trecut, aleg căi prin care să acționez diferit, pentru un viitor mai plin de succes și mai îndestulător. În trecut, când am trăit prin situații grele și nu m-am oprit la timp, am avut de suferit. Acum știu să renunț înainte de a mai avea de suferit prea mult.
Brici cod. Limpede. Esențial. Impecabil. Felicitări Domnica pentru el!