Alergăm mereu să prindem cele mai bune locuri. Dar uneori e în regulă și dacă ajungem exact la fix, atunci când începe spectacolul.
Pe australienii de la Jet aștept să-i văd live de prin liceu, de când dansam pe “Are You Gonna Be My Girl” sau “plângeam” pe “Look What You’ve Done”. La un moment dat am avut și ringtone la telefon o piesă de-a lor (pe vremea când încă era ok să-ți pui piese drept sonerie). Că am ajuns să-i văd live vara asta a fost o întâmplare. Eram la radio și mă pregăteam să intru în emisie când am văzut postarea trupei prin care anunțau că mai sunt câteva bilete rămase la concertul lor din Londra, programat exact în ziua în care eu urma să fiu în Marea Britanie. Mi-am sunat imediat prietenul de acolo și l-am convocat la marele eveniment, ba chiar am și întârziat puțin începutul emisiunii ca să apuc să fac tranzacția. O bucurie imensă m-a lovit abia când am dat play unei piese de la ei și am realizat că urma să-mi împlinesc unul dintre visele adolescenței. Și așa a și fost, o alergătură la limită ca prin vis prin aglomerația autostrăzilor care duc spre Londra, cu mâncat pe fugă la Ikea la intrarea în oraș alături de întreaga brigadă rutieră londoneză, căutat rute alternative și intrat în micuța sală de concert fix când băieții puneau mâna pe chitări. O căldură infernală care parcă venea dinspre scenă, sute de oameni care se mișcau omogen, deveniseră o masă. Nu am văzut pe cineva în sala aia care să nu știe versurile. “Mai bine nici că se putea”, mi-am spus exact în momentul în care s-au apucat la bis să cânte minunăția de “Radio Song”. Ei, la o așa raritate chiar nu mă așteptam, au cântat-o doar de 18 ori în 15 ani.
Și uite așa, n-a contat unde am stat, n-a contat că nu am ajuns cu două ore înainte la concert cum fac de obicei, că n-am apucat să beau bere (nu, dubioșenia aia suedeză nu se pune). A fost o înșiruire de evenimente care au dus la această perfecțiune a serii, cu foarte puține lucruri planificate. În întâmplările de felul ăsta am cea mai mare încredere în viață. Ele sunt aducătoare de fericire pură.
Încă un concert bun de pus în cutia cu amintiri-minune.
