Halitorul de Pastile
Hapus Halitores
Halitorul de Pastile este adevăratul gurmand al Compendiului de Ipohondrie Română. În fiecare zi, cu o poftă și foame greu de egalat chiar și de către iubitorii de show-uri de cooking de pe net, Hapus Halitores înghite pastile eliberate cu sau fără prescripție medicală pentru dureri cu sau fără justificare medicală – multe să fie. Chiar dacă îl doare sau nu îl doare ceva, Halitorul de Pastile înghite zilnic cât de multe pastile poate, întotdeauna mult mai multe decât trebuie, chiar și când nu trebuie, ca să fie sigur că o sa fie bine, nu o sa fie rău. Apa ingerată zilnic cu această ocazie îl face unul dintre cele mai hidratate specimene din Compendiu, ceea ce nu este de neglijat.
În cercurile de specialitate, Halitorul de Pastile este considerat precursorul medicinei de prevenție totale, deoarece mixul de hapuri folosit în exces sau degeaba a reușit să contrarieze majoritatea bolilor, unele dintre ele apelând la psiholog.
Una dintre trăsăturile de caracter ale acestui specimen este spiritul profund patriotic, el iubindu-și din tot sufletul, sincer și nealterat, țara în care este posibil, fără mari eforturi, eventual apelând la un prieten, să îți procuri la discreție pastile.
Compendiul de Ipohondrie Romana, o campanie Regina Maria de constientizare cu zambetul pe buze, apreciata de Radio Guerrilla.
Mai multe personaje aici.
Surprinde-ne cu ipohondrul tău pe adresa de mail ipohondru@guerrillaradio.ro și poți avea șansa ca personajul propus de tine să apară în Compendiul de Ipohondrie Română.