Câte ceva despre defazați, despre lilieci și nu numai.
Am urmărit odată un boiler care scotea un sunet egal, pe o frecvență joasă, liniștitoare și am ajuns la concluzia că introverții și defazații conduc lumea. Iar stridenții sunt niște mascote, niște destabilizatori.
Există cei defazați, conectați precar la realitatea concretă, dar care tocmai din aceste motive au acces la planuri mai profunde sau insesizabile pentru noi, spre exemplu mi-a venit acum în minte ideea de periferie a cauzalității, un fel de sursă a zgomotului existențial.
În timp, acești ”defazați” realizează că pot vedea și chiar modela tensiunile subtile. intuitiv, ei se pot orienta în acele planuri aproape inexistente pentru noi, din punct de vedere rațional, senzorial și chiar intuitiv. Fiindcă sunt planuri sau ”circuite” inaccesibile chiar și pentru intuiția ”omului normal”.
E clar că există o ”mecanică fină” din punct de vedere intuitiv și logistic, ca principiu compensatoriu pentru ”surzenia” sau lipsa de reacție a ”defazaților” la zgomotul tehnic al vieții de zi cu zi. Haloul în care se află cei care au ceva ce ne poate duce cu gândul la autism, le asigură izolarea necesară pentru a vedea & auzi ce se întâmplă dincolo de aparențe, mai profund în țesătura lumii, unde are loc o fermentare complexă, inimaginabilă. Iarăși, îmi vine în minte conceptul de foșnet bazal, ca posibilă descriere… Înainte de a ne naște, avem acces la ”foșnetul bazal”, dar încă nu avem cu ce să-l conceptualizăm, să-l analizăm etc. Iar apoi, odată cu acumularea limbajului, ne abrutizăm perceptiv și ”foșnetul bazal” se stinge pentru noi. Desigur, pentru a ni se revela în toată splendoarea (probabil) în timpul sucombării, fiindcă nu există un așa numit moment al morții, este un proces complex, ca o retragere energetică, un soi de topire și dizolvare lentă. Mai departe de atât putem doar specula, fiecare își alege versiunea care îl calmează.
Ei bine, dacă surdul poate decoda vibrațiile pentru a se orienta în spațiu, practic dezvoltă un aparat introiectiv sofisticat. El aude cu scheletul, cu mușchii, cu pielea. La fel și defazații, văd și simt alte frecvențe, iar unii chiar ajung să și înțeleagă ce anume aud sau văd. Unii dezvoltă inclusiv abilități, adică pot influența foarte subtil, dar cu atât mai profund, diverse zone, de la viețile celor din jur, până la dinamica maselor.
Spunem despre cineva că este defazat sau catatonic, dar rareori bănuim la ce fluctuații, sau frecvențe senzoriale sunt expuși acești oameni, aparent absenți, rătăciți sau încremeniți.
…ca paranteză: liliecii (speciile oarbe) folosesc sonarul lor pentru a scana spațiul prin care zboară. La întoarcere, sunetul este decodat și transformat într-o imagine tridimensională, ca o hologramă a spațiului, să zicem o peșteră. În concluzie, liliecii de fapt văd ceva, la propriu, văd cu urechile. Întrebarea e dacă imaginile care apar în creierul liliacului, sunt sau nu sunt în culori. În principiu ar putea avea anumite nuanțe, mai calde sau mai reci, pentru zonele mai umede sau mai uscate, fiindcă sunetul respins de o suprafață umedă ar putea avea o vibrație ușor diferită de sunetul respins de o suprafață uscată, fiindcă umezeala presupune o membrană, vapori etc. Dacă ne gândim la curenții de aer, la temperaturi, la umezeală, probabil acești factori contribuie la o nuanțare a imaginilor, e posibil să existe o paletă complexă de tonalități, fiindcă liliecii nu par deloc nesiguri în zborul lor, dimpotrivă, au o precizie uluitoare.
Sursă foto aici.