Ei bine, da, vineri seară am fost la concertul Son Lux din Club Control, de la ora 10 seara. A fost cel de-al doilea concert în aceeași zi, pe motiv de sold-out din primele ore. Ceea ce a determinat suplimentarea cu încă o cântare, de la ora 7. Ambele au avut sala plină. Acest eveniment marchează, împreună cu concertul Peter Bjorn and James de ieri, 10 ani de Control. La mulți ani cu drag!
Ei bine (partea a doua), vă voi prezenta o videoclipă a trio-ului american Son Lux, căci nu-i așa, ce-i proaspăt în amintire și emoție e la îndemână de exploatat și explorat și, în plus, chiar am așteptat cu drag acest concert, regretând că nu i-am văzut la Castelul Electric de anul ăsta.
Nu, nu e vorba de Easy, alegerea evidentă și ușoară (see what I did there?), melodia pentru care e posibil ca 80% din public să se fi aflat acolo. Nu că n-ar fi un clip bun, ci pentru că, după mine, All Directions e mai bun. Și e mai lung, ceea ce înseamnă mai multe minute de trăit. Videoclipa. Și pentru că, după cum veți vedea, acțiunea se derulează în jurul poveștii din Vechiul Testament, capitolul 9: Avraam/Abraham și sacrificiul lui Isaac (fiul său). Avându-i în rolul principal pe actorii Tom Cullen (Black Mirror, Downton Abbey) și Tatiana Maslany (Orphan Black, Stronger), videoclipul este regizat de Nathan Johnson, cu cinematografia lângăsemnatului Steve Yedlin (Star Wars: The Last Jedi, printre altele). Cu o asemenea echipă, nici că se putea face un film mai scurt de 9 minute.
În fine, în contextul în care ne aflăm în aceste zile, am considerat necesară trecerea în revistă a unei sensibile și de actualitate realități, și anume aceea a relației omului cu Dumnezeu. Mai exact, a relației omului cu religia. Pentru că, da, în Vechiul Testament se spune că Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-și dovedească credința printr-un sacrificiu extraordinar, și anume viața fiului său. Adevărat, l-a oprit înainte ca acesta să ducă la bun sfârșit dovada de dragoste și devotament supremă, dar totuși – și aici puteți să săriți, să aruncați cu usturoi în mine – să mă ierte sfântul dacă mi se pare normal ca religia să ne învețe că fericiți sunt cei săraci cu duhul și binecuvântați cei dispuși să-și ucidă proprii copii. Că parcă nu despre asta ar trebui să fie vorba. Și eu cred în Dumnezeu, și cred în bunătate, și cred în credință. Dar nu-mi vine să cred că putem ajunge la fapte de neimaginat în numele învățăturilor bisericii în care am fost botezați. Nici măcar cu gândul.
M-am lungit și m-am riscat. Acum vă las pe voi să vă bucurați de imagini superbe, de joc actoricesc de primă mână și de o videoclipă cât o istorie întreagă.
