Ierbivorul de Asfalt

Ierbivorul de Asfalt

Anemicus Eternus

Ierbivorul de Asfalt, rudă apropiată a Obsedatei de Detoxifiere și a Haterului de Gluten, este un specimen ce se hrănește exclusiv cu alimente de proveniență vegetariană. Aflat într-un continuu război rece cu mâncarea caldă, preferă alimentarea organismului cu ceea ce consideră a fi ingredientele pe care Dumnezeu le-a intenționat pentru om când a creat planeta. Doar că omul a descoperit cum să facă focul și cât de gustoasă e carnea de vânat și așa s-au înfăptuit și restul păcatelor capitale din Noul Testament.

Victimă a marketing-ului agresiv din industria alimentară din ultimul deceniu, acest specimen este printre puținele care poate înțelege limba străină în care vorbesc colegii de regn, atunci când folosesc construcții de cuvinte ce, pentru restul oamenilor, par că nu au nicio noimă. Spre exemplu: smoothie cu kale, chia și lapte de soia sau granola bar cu semințe de cânepă și reducție de quinoa. La supermarket, Ierbivorul de Asfalt se diferențează de restul cumpărătorilor ca fiind cel care împinge simultan două cărucioare burdușite cu legume, fructe, zarzavaturi și oleaginoase, atât de multe încât ar putea să hrănească o cantină plină de studenți timp de o săptămână.

În cercuri sociale, Anemicus Eternus este acea persoană de o paloare îngrijorătoare ce nu reușește să termine o propoziție cap-coadă fără a face cel puțin o referire la stilul de viață sănătos pe care îl duce. Ierbivorul de Asfalt aduce astfel exotismul Savanei direct pe trotuarele din orașele românești și, în cazuri mai extreme, poate fi văzut purtând exclusiv pantofi din piele artificială și conviețuind cu un număr impresionant de câini și pisici salvate de sub mașini.

Compendiul de Ipohondrie Romana, o campanie Regina Maria de constientizare cu zambetul pe buze, apreciata de Radio Guerrilla.  

Mai multe personaje aici.

Surprinde-ne cu ipohondrul tău pe adresa de mail ipohondru@guerrillaradio.ro și poți avea șansa ca personajul propus de tine să apară în Compendiul de Ipohondrie Română.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine