Memory Of Jane – Eyes Talk

Memory Of Jane sau după numele său din buletin, Maïlé Doremus-Cook, este un artist franco-britanic, născut și crescut în sudul Franței. Maïlé a fost pasionat de muzică încă de mic, fiind înconjurat de colecțiile de CD-uri și viniluri ale tatălui său, ce variau de la muzică clasică, la rock alternativ și indie. În școala generală, a început să studieze pianul clasic, iar mai apoi, s-a alăturat unor trupe de jazz, cu care avea mici concerte în câteva cluburi din localitate. Aceste experiențe l-au ajutat să-și dezvolte stilul muzical, dar și spiritul de improvizație.

Prin 2022, artistul s-a apucat să învețe producție muzicală, experimentând cu mai multe stiluri și sunete sintetizate. Astfel, Maïlé obișnuia să petreacă ore în șir în camera sa, creând pe laptop primele schițe unor piese originale. După absolvirea liceului, el alături de familia sa, s-au mutat în Londra, și astfel, a avut acces la scena muzicală de acolo.

Anul trecut a semnat cu Blue Flowers Music, iar la scurt timp, a lansat single-ul de debut, How You Make Me Feel, care a atras atenția mai multor publicații britanice. Criticii îi laudă delicatețea versurilor și ușurința de a crea o atmosferă muzicală introspectivă și captivantă.

Printre influențele lui muzicale se numără trupe precum Aphex Twin, Radiohead, The Smile, The XX și Mount Kimbie.

În prezent lucrează la materialul de debut. Cea mai nouă piesă a lui se numește Eyes Talk.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău