Mustard Service – Big Time

Mustard Service este o trupă de indie-rock formată în 2015, în Miami, Florida. Trupa s-a format la inițiativa solistului, Marco Ochoa, după ce și-a părăsit fost trupă. El a compus un prim single, însă nu avea cum să-l producă singur. Astfel, după mai multe căutări, s-a format cvintetul Mustard Service. Numele trupei a fost ales aleatoriu de către software-ul ”random band name generator”, după ce membri au introdus mai multe cuvinte la întâmplare.

În 2017, cei cinci au închiriat o sală de repetiții și s-au apucat să lucreze la primele piese. La finalul anului, au lansat albumul de debut, Zest Pop, album ce a fost înregistrat și produs în dormitorul lui Marco. Cei cinci susțin că stilul abordat de ei se numește chiar ”zest-pop”, fiind o combinație între indie-rock, surf-pop, bossa nova, funk plus influențe de jazz. Albumul a atras atenția mai multor publicații americane, spunând despre ei că ”au un sound aparte și destul de clar pentru un material înregistrat într-un dormitor”. La scurt timp, mai multe piese au intrat în rotația câtorva radiouri americane.

În 2023 au semnat cu casa de discuri ONE rpm Records, iar la câteva luni distanță, au lansat cel de-al treilea album, Variety Pack. Imediat după lansare au plecat în turneu prin SUA. De-a lungul timpului, au cântat pe scenele unor festivaluri precum Zest Fest, Okeechobee Music & Arts Festival sau Three Points Festival.

Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum The Beach Boys, The Strokes sau Mac DeMarco.

În prezent se pregătesc să lanseze un nou album. Cea mai nouă piesă a lor se numește Big Time.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău