Nieve Ella – Sweet Nothings

Nieve Ella sau după numele ei din buletin, Nieve Ella Pickering, este o artistă și o compozitoare, născută și crescută în Albrighton, Anglia. Nieve și-a început activitatea muzicală în 2020, în plin lockdown, când s-a apucat să învețe să cânte singură la vechea chitară a tatălui ei. La scurt timp, a început să compună și primele versuri, fiind inspirată de problemele cu care se confruntă adolescenții de vârsta ei.

În perioada aceea, Nieve a participat la mai multe concursuri de talente, însă a fost eliminată după primele probe, fiindu-i ctiticat stilul muzical. Totuși, Nieve a continuat să cânte la chitară, a continuat să compună piese, iar un an mai târziu, prin 2021, a lansat pe Spotify și YouTube, primul ei single, Girlfriend. Piesa a atras atenția mai multor publicații britanice, iar la scurt timp, a semnat cu cei de la AWAL Records.

Anul trecut a lansat EP-ul de debut, Young & Naive, iar imediat după lansare, a plecat într-un mini-turneu de promovare prin Marea Britanie și Europa. Pe lângă concertele stand-alone, a cântat și pe scenele unor festivaluri precum All Points East în Londra, Reeperbahn Festival în Hamburg și Y Not Festival în Derbyshire.

Printre influențele ei muzicale se numără artiști precum Sam Fender, Phoebe Bridgers, Lizzy McAlpine sau Flyte.

În prezent, artista a lansat 3 EP-uri, iar acum lucrează la albumul de debut. Cea mai nouă piesă a ei se numește Sweet Nothings.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău