În momentul de față, pare că în UK s-a spart țeava cu artiști sub 25 de ani. Culmea e că mai toți sunt buni (Lewis Capaldi, Jorja Smith, Tom Grennan etc.) și printre ei se numără și Pip Hall, în vârstă de numai 18 ani. De muzică s-a apucat pe la 13 ani, jucându-se cu diverse instrumente sau loop-uri și mai apoi adăugând și vocea. Influențele ei se trag din muzica celor de la U2, Fleetwood Mac sau Then Thickens, după cum spune chiar ea. Cât despre ”Mary”, artista o descrie ca fiind despre perioada liceului, când ești adolescent și nu îți pasă de nimic din lume, decât de tine și de ce se întâmplă în bula ta.