SWEET SPINE – in my blood

SWEET SPINE este o trupă de alternative-rock, formată în 2021, în Greenville, South Carolina. Proiectul s-a format la inițiativa a doi prieteni din copilărie, Fox Haynes și Brannan Crook. Cei doi au mai activat împreună în mai multe proiecte prin liceu, însă după absolvire, s-au hotărât să-și formeze propria trupă. La scurt timp, li s-a alăturat și percuționista, care i-a impresionat prin faptul că le-a învățat piesele în numai trei ore. Astfel, la finalul lui 2021, trupa și-a concretizat formula de trio.

În 2022 au lansat EP-ul de debut, C-Section, care a atras atenția mai multor publicații americane. Criticii spun despre ei că ”au fost foarte îndrăzneți când au debutat cu un EP,  fără să lanseze vreun single înainte. Debutul putea sa fie ori foarte prost, ori foarte bun. Din fericire, a fost unul foarte bun”.

Un an mai târziu, prin 2023, cei trei și-au creat un cont de TikTok, unde au început să-și urce piesele. Acolo au lansat single-ul Darkness, care, la doar câteva zile după lansare, a devenit viral pe platformă. Acest lucru a atras atenția mai multor producători, și astfel, în vara lui 2023, trupa a semnat cu Cecil Park Records.

Printre influențele lor muzicale se numără trupe precum Nirvana, Deftones, Bright Eyes și The Tallest Man On Earth.

Anul acesta au lansat albumul de debut, break//neck, iar acum se află într-un turneu de promovare prin SUA.

Cea mai nouă piesă a lor se numește in my blood.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău