Tom Lumley and The Brave Liaison este o trupă de indie-rock formată în 2019, în Cambridgeshire, UK. Cei patru au devenit cunoscuți pentru piesele pline de energie și pentru concertele electrizante care mai mereu au fost sold-out.
În 2020 au lansat primele 4 single-uri, care au intrat imediat în rotația BBC Radio 1.
În 2021 au lansat albumul de debut, Everything’s Affected, și au urcat pe locul #9 în topul Official Rock & Metal Album Chart al celor de la BBC Radio 1.
Astfel, cu o bază mare de fani și o popularitate rapid câștigată, trupa a ajuns să plece în turnee alături de Sam Fender și The Hunna, și au participat la festivaluri precum Isle Of Wight, Bestival, Camden Rocks și Truck Festival.
Cea mai nouă piesă se numește Comedown.