Wombo este o trupă de indie-rock formată în 2017, în Louisville, Kentucky. Cei trei s-au întâlnit la facultate și datorită pasiunii comune față de muzica rock, au format proiectul acesta. În același an, au lansat albumul de debut, Staring At Trees, care a stârnit numai reacții pozitive din partea publicațiilor. Astfel au semnat cu Fire Talk Records și au plecat într-un mini turneu prin localitate.
În 2020 se pregăteau să lanseze al doilea album, Blossom looks down upon us, dar din cauza lockdown-ului, au trebuit să-l amâne. Astfel s-au închis în studio și au început să lucreze la piese noi.
În 2022 au lansat și al treilea album, Fairy Dust, album care a fost influențat de basmele Fraților Grimm și ale lui Hans Christian Andersen, care împletesc supranaturalul cu situațiile banale, de zi cu zi.
Wombo vor cânta pentru prima dată în București, sâmbătă, 20 mai, în Club Control.
Cea mai nouă piesă a lor se numește Slab.