RESTAURANT CAROL
Str. Zăvoi, Nr. 92, Archia, Deva
RESTAURANT CAROL
Str. Zăvoi, Nr. 92, Archia, Deva
CAROL
Este un nume cu rezonanță în istorie. L-au purtat cu mândrie regi, împărați și principi din Franța, Anglia, Spania, Imperiul Romano-German, România și alte părți ale Europei.
Înseamnă om liber, om din popor și este echivalentul românesc al germanicului Karl.
Bunicul nostru, pe linie paternă a purtat numele acesta cu demnitate și încredere.
Szabo Carol. Un ardelean pragmatic, franc, cu o alură impunătoare și o poftă recunoscută pentru mâncăruri rafinate. Și-a trăit viața asumat, iar pentru noi este și acum o sursă de inspirație.
Lui îi dedicăm Restaurantul Carol. Un loc care își propune să recupereze valori și tradiții gastronomice ale trecutului.
Acest ”colț” al Conacului Archia, cu atmosferă caldă și relaxantă, aidoma conacelor de odinioară reunește 3 generații. Acum avem în același loc ceva care să ne amintească de bunicii pe linie maternă (Camerele Tradițional și Transilvan) și cei pe linie paternă.
3 variante de meniu: românesc, unguresc si internațional.
Ne folosim de tehnologia moderna ca să recreăm acele arome, texturi și culori atât de apreciate odinioară.
Diversitate. Rafinament. Gusturi autentice. Ambient intim, de conac.
Bucuria de a munci și de a servi.
Sunt standardele după care ne ghidăm la „Restaurant CAROL”, în fiecare zi. La fel cum ar fi făcut-o și bunicul nostru!