CRAMA SERVE din CEPTURA .RO

CRAMA SERVE din CEPTURA .RO
Bine ați venit la Crama SERVE!
 
Povestea Cramei SERVE începe în anul 1993 cu prima vizită a contelui francez Guy Tyrel de Poix în Romania. Guy aflase despre potențialul viticol românesc din “World Atlas of Wines” a lui Hugh Johnson (ed 1971). Căutările cramei perfecte cu care să lucreze au durat mai mult de 1 an, timp în care Mihaela i-a fost alături ca partener în acest curajos demers. Căutările s-au încheiat atunci când cei doi, Mihaela și Guy, au ajuns la ceea ce pe vremuri se numea Dyonisos Ceptura, o cramă subdimensionată ce abia se desprinsese de IAS Urlați Dealu Mare; era prima cramă în care mirosea a vin, era curată, și în care au avut ocazia să deguste prima Fetească Neagră din viața lor, creația tânărului enolog Aurel ROTĂRESCU. Așa că începând cu 1994 Mihaela a rămas alături de Guy și de Aurel și au început să scrie împreună istoria SERVE.
În anul 2000 au decis să se desprindă de Dyonisos și au construit o cramă nouă - astăzi locul în care vinurile SERVE iau naștere și unde de fix 20 de ani totul prinde contur. 
Podgoria este împrăștiată în mai multe parcele aflate la distanță de câțiva kilometri de cramă, fiecare soi găsindu-și locul potrivit, în funcție de panta dealului și de expunerea la soare. Așa că soiurile roșii sunt plantate acolo unde pantele sunt cele mai abrupte și solurile cele mai calcaroase, influențe benefice pentru struguri, rezultând fructe bine coapte, pline de arome și zemoase; soiurile albe în schimb se află în zonele cele mai răcoroase ale plantațiilor, astfel încât să poată păstra aciditatea care face vinurile voioase și răcoritoare.
Astăzi crama deține și exploatează 64 de hectare de viță de vie în Dealu Mare, cu vii plantate începând cu anul 1999. Așa cum iubitorii le cunosc dintotdeauna, vinurile SERVE transpun « terroir »-ul în paharele noastre.