EDITURA ARTHUR

EDITURA ARTHUR
Parte a Grupului Editorial ART, Editura Arthur se adresează copiilor cu vârste între 0 – 14 ani și este în acest moment cel mai important imprint pe piața de cărți pentru copii, publicând atât titluri clasice, cât și cărți premiate cu medaliile Newbery, Caldecott sau recompensate cu distincția Christian Andersen.
De asemenea, Editura Arthur publică cele mai bine vândute și apreciate serii internaționale – Jurnalul unui puști, Harry Potter, Cronicile din Narnia, Percy Jackson și Olimpienii, Însemnările unei puștoaice și altele. În același timp, este una dintre puținele edituri de profil care încurajează și susține literatura autohtonă. În acest sens, derulează proiecte editoriale – colecția Cărțile mele – unde reușește să reunească cei mai importanți autori români, care să-și îndrepte atenția prin texte scurte asupra publicului tânăr. Printre autorii care semnează în antologiile Cărțile mele se numără: Simona Popescu, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști, Mircea Cărtărescu, Paul Cernat și alții. Totodată, în colecția Cărțile mele sunt publicați cei mai talentați copii. Tot în această direcție, Editura Arthur a dezvoltat concursul de manuscrise Trofeul Arthur, care se află în acest moment la cea de a VIII-a ediție.
Celor nostalgici, Editura Arthur le dedică proiectul Arthur retro care cuprinde cărți-cult pentru copiii de toate vârstele în edițiile lor originale.