VIOLETA COSMETICS

VIOLETA COSMETICS

Cosmetice naturale handmade by Violeta Cosmetics

Numele meu este Violeta.
Sunt mama, soție, medic și persoană care s-a luptat cu acneea timp de 25 ani.
De ce produse cosmetice naturale?
Mi-au rezolvat cea mai mare dorința pe care am avut-o timp de aproape 25 de ani: cea de a scăpa de acnee pe un ten mixt-gras. Până la produsele naturale, încercasem toate cremele din comerț, respectam rutina zilnică cu religiozitate, testasem inclusiv cunostințele dobândite în timpul facultății de medicină.
Soluția a venit când am aflat despre acizii de fructe AHA, am găsit o rețetă și, din disperare, mi-am preparat eu un gel cu acest ingredient. Când am văzut că în sfârșit am rezultate, de atunci (au trecut mai bine de 14 ani) tot ce folosesc în special pentru ten este preparat de mine.
ÎN PLUS, pe acest drum am aflat că îmi asigur o stare de sănătate mai bună pe termen lung, pentru că dacă vorbim despre cosmetice “industriale” (mai ales cele cu termen de valabilitate crescut, de peste 18 luni), aceste produse conțin xenobiotice.
Astfel că, apropo de verificat etichetele (chiar la produsele naturale comercializate online!), trecând dincolo de prezentarea tentantă a ingredientelor active, căutați si citiți rubrica de “vezi toate ingredientele”. Adesea printre ele se ascund ingrediente toxice sau dăunătoare.
Produsele Violeta Cosmetics sunt acreditate la nivel European, se prepară de mine la comandă, într-un mediu special conceput pentru acest lucru (laborator), în cantități relativ mici pentru a asigura o calitate ridicată. Cu cât comanda vine mai repede, cu atât o primești mai repede.
Investește în pielea ta acum și bucură-te de rezultate acum și mai târziu!