La ediția #ROZ123 am invitat-o în eterul feminin pe Monica Felea, un nume cunoscut printre pasionații de filme bune, festivaluri importante sau evenimente cool. Monica și-a început cariera profesională chiar din liceu, ca activist de mediu la Clubul Copiilor din Tulcea. Adevărul e că interesul și implicarea ei au fost atât de serioase, încât în clasa a zecea a ajuns să reprezinte România la “World conference about climate change”, organiată în Olanda.
În facultate a pornit pe un nou drum, cel al jurnalismului. S-a specializat pe cultură și a devenit editor, PR, traffic manager, guest manager sau director de festival. Din 2017 este cofondator Bad Unicorn, o firmă de distribuție de film de autor. Bad Unicorn sunt cei care au adus în cinematografele din România filmul “colectiv” și tot datorită lor vedem acum premiatul “Another Round” cu Mads Mikkelsen în rolul principal.
Am discutat cu Monica despre parcursul său personal și profesional, dar și despre drumul nostru spre sălile de cinema, în condițiile deschiderii lor.
Așadar, play la podcast și se va lăsa cu filme și povești foarte haioase din copilăria Monicăi. 🙂