Vă spuneam săptămâna trecută cum a fost atmosfera în primele ore de la 100K Walk 2019. Dacă doriți să revedeți vă las aici un link: ( https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/100k-walk-2019-solvitur-ambulando-prima-parte/ ). Acum să continuăm.

Duminică în jurul prânzului m-am trezit. Eram cumva resemnat că nu voi putea face 100 de kilometri la prima ediție de 100K Walk deși eu eram “responsabil” de inițierea acestui proiect. Am încercat să mă ridic din pat. Nu mi-a ieșit, așa că am rămas în poziție prăbușită și-am luat telefonul în mână. Aveam foarte multe mesaje de încurajare din partea prietenilor care mă îndemnau să nu renunț și să mă mobilizez să fac ultimii kilometri. Știau cât de important e pentru mine să reușesc. Dar mă dureau picioarele îngrozitor. L-am sunat pe Marius Furceanu să văd ce face. Mi-a zis că a mers în acea dimineață 3,5 kilometri, dar din greșeală n-a salvat activitatea și asta nu doar că l-a enervat, dar l-a determinat să nu renunțe să facă ultimii 8 kilometri din cei 100. Și a reușit.

Drept recompensă a primit două întrebări de la mine.

“ Ce înseamnă acum 100K Walk pentru tine?

Pentru mine acum 100K Walk înseamnă emoție, foarte multă emoție și empatie.

Toți cei care au plecat în această aventură au plecat cu gândul la copiii cu autism și asta ne-a făcut să mergem mai departe de fiecare dată, chiar dacă de multe ori ne-a fost greu.

Atunci când simțeam că nu mai pot, apărea ceva care să mă facă să continui. Un telefon de la soție, un comentariu la postările făcute din oră în oră, oamenii de pe DN care ne recunoșteau și ne felicitau, seninătatea și bucuria cu care tatăl lui George ne aștepta de fiecare data în check-point-uri, faptul că oamenii ne urmăreau chiar și în miezul nopții și continuau să doneze. Au fost foarte multe lucruri care m-au umplut de emoție și la care nu mă așteptam.

Sentimentul meu era că totul se petrece doar în bula mea. O mână de nebuni au plecat să facă 100 de kilometri pentru o cauză și alți câțiva nebuni îi susțin. Dar nu a fost așa. Acțiunea noastră a căpătat o amploare foarte mare și le mulțumesc tuturor celor care mi-au demonstrate că m-am înșelat.

Cum te-a marcat prima ediție?

După această prima ediție am rămas cu sentimentul că oamenii n-au încetat să fie oameni. M-a surprins plăcut modul în care s-a mobilizat toată lumea în jurul acestei cauze. De asemenea am fost marcat de modul în care corpul meu s-a comportat. După cum îmi spunea și soția mea la telefon, “Atunci când credem că nu mai putem, să fii sigur că mai putem.”. E nevoie să fii înconjurat de oameni faini și să beți o cafea bună împreună cu ei.

Am avut și perioade în care am fost doar eu, gândurile mele, frontala și chiciura care îmi intra în oase. În momentele respective am purtat niște discuții aprinse cu demonii mei, dar până la urmă s-au dovedit a fi “băieți de treabă”. Sunt un pic mai împăcat și asta îmi place teribil de mult.

Un ultim lucru, trebuie să fii un pic nebun să parcurgi 100 de kilometri într-un timp atât de scurt. Faptul că am reușit, rămâne un obiectiv important pe care l-am atins în viața mea, mai ales că totul a avut o finalitate fericită. Am reușit să strângem o sumă importantă pentru orele de terapie ale copiilor cu autism.”

Întorcându-ne la “cazul” meu trebuie să vă spun că în multitudinea de mesaje aveam și unul de la un prieten și coleg de echipă, Sorin Meleca. Zicea așa: “Sună-mă când pleci să faci ultimii 20 de kilometri pentru că vreau să vin cu tine, să nu fii singur.” Asta m-a responsabilizat și determinat să plec. Am rugat-o pe nevastă-mea să-mi dreneze bășicile ca să pot merge. Nu puteam să fac singur asta pentru că nu-mi putea mișca prea tare picioarele fără să mă doară rău de tot. Uimită că vreau să continui, dar totodată încântată ( cred ), m-a ajutat, m-a bandajat, mi-a zis să iau șosete de merinos, să nu care cumva încerc altceva, și mi-a urat succes. Încă nu eram sigur că vreau să plec. L-am sunat pe Țuri să văd cum e. Mi-a zis că are prea multe bășici și dureri prea mari ca să poată continuă să facă ultimii 25 de kilometri. I-am zis că eu cel mai probabil o să plec. Și am plecat.

La ora 14:06 am ieșit din casă cu bețe de trekking ca să mă pot ajuta la mers și de brațe. Îl sunasem pe Sorin și urma să ne întâlnim la vreo 3 kilometri de casă.

Era tare greu și anevoios din cauza durerilor, dar mergeam. Țuri m-a întrebat într-un mesaj dacă încerc să îi fac pe toți 20 de kilometri sau doar o parte. I-am zis că aș vrea să-i pot face pe toți. Chestia asta la mobilizat și a plecat și el să parcurgă ultimii 25 de kilometri deși era conștient că sunt foarte mici șansele să reușească până la ora 20:00. A reușit să facă totuși 93,6 kilometri până la oră limită. Lucru ce-l va motiva pentru ediția viitoare. Ce a reușit de fapt, dincolo de parcurgerea acestor kilometri, este să fie cel mai productiv fund raiser dintre noi, el reușind să adune aproape 8000 de lei pentru copiii de la Autism Voice. Respect, Țuri!

La ora 18:14 eram la unul dintre centrele Autism Voice pe lângă care am trecut ca să mă încarc cu energie bună pentru a putea continua. Eram resemnat că nu voi reuși, dar speram totuși să găsesc pe undeva ceva… Făcusem în mai mult de 4 ore doar aproape 11 kilometri. Mai aveam mai puțin de 2 ore până la ora 20:00 și trebuia să parcurg încă 9,1 kilometri. Stabilisem cu Adelina să îi trimit situația mea din ultimele ore, mai ales că încercam să reușesc să fac 100 de kilometri până la ora 20:00, nu în fiecare oră, cum procedasem sâmbătă, ci la fiecare kilometru parcurs.

Ora 19:14 – mai aveam 5 kilometri. I-am zis lui Sorin să meargă cu un ritm de 10 minute pe kilometru ca să pot să-l urmăresc. El mi-a replicat că nu crede că voi fi în stare să merg, pentru că vedea cât de avariat sunt, și că, chiar dacă voi putea să merg ultimii 5 kilometri cu 10 minute pe kilometru, tot nu mă încadrez. Am pus ceasul să sune la ora 20:00 ca să fiu atent doar la ritm.

Ora 19:35 – mai aveam 3 kilometri. Ora 19:45 mă ținea la 2 kilometri distanță. Mă gândeam să alerg ultimii 2 kilometri, dar simțeam că nu pot. Am zis totuși să cresc ritmul. Ora 19:55 – mai aveam un kilometru și doar 5 minute pentru a-l parcurge. Mi-am scos tot din buzunare, am lăsat rucsăcelul și am luat-o la fugă. Era incredibil că pot alerga. Fugeam ca și când. Eram atât de aproape. Și iată cum a fost la final.

Mai jos vă las o listă cu cei care au mers 100 de kilometri ( cel puțin ) în cadrul 100K Walk 2019.

Ștefan Tudor – 137,52 kilometri

Inna Griban (POL ) – 115,88 kilometri

Andrei Gligor – 100 kilometri

Daniel Osmanovici – 100 kilometri

Bogdan Mateiaș – 100 kilometri

Marius Furceanu – 100 kilometri

Memo – 100 kilometri

Ce rămane după 100K Walk 2019?

“ 100k Walk este dincolo de efortul fizic, de unghiile căzute, de bășicile din talpă, durerile de genunchi și de spate. Este singura experiență dureroasă din viața mea , care nu doare deloc.

Asta pentru că deși inițial am vrut să încerc experiența asta doar pentru mine, pentru a vedea dacă sunt sau nu capabil (s-a dovedit că nu-s  ), s-a transformat într-o experiență de neuitat.

Motivele ar fi următoarele: primul și cel mai important a fost componenta umanitară, faptul că am mers pentru o cauză, m-a motivat foarte mult să merg, pe urmă a fost implicarea altor persoane, persoane care au mers alături de mine sau au donat bani, mai apoi ar fi toată „atmosfera” generată de toți cei care au fost implicați în același timp, grija pe care o aveam pentru ceilalți, sau grija pe care o primeam din partea celorlalți.

Ar fi multe de spus, pe scurt însă, 100K Walk înseamnă un pas, un pas pentru o lume mai bună.

Dacă mă intrebi cum m-a marcat, îți povestesc doar că în timp ce mergeam duminică (e un fel de-a spune mergeam) și strângeam din dinți, m-a sunat Beatrice și mi-a spus : „Țuri, noi toți am schimbat lumea”, (recunosc, inițial m-am gândit că fata știe cu PR-ul și îmi ține discursuri motivaționale) cu greu m-am abținut să plâng, nici o secundă nu mă gîndisem așa la 100K Walk, mă gândisem doar ca efortul va ajuta copii, nu că vom schimba lumea, nu știu dacă chiar am schimbat-o, dar sigur viața mea va fi altfel de acum încolo.” – Ion Boncea ( Țuri ) – #thedeadmanwalking

“Ce înseamnă acum 100K Walk pentru tine?

Când ai doi copii nu este, uneori, timp să lași lucrurile să se așeze, să le diseci și să le înțelegi. Cel mai simplu exemplu este faptul că am adormit la 5 dimineața și la ora 7, Radu îmi spunea “bună tati!”

Încerc sentimentul pe care l-am trăit și după Maraton pentru Kassandra. Ce am făcut noi este așa de mare încât limitele și implicațiile le vom descoperi mult mai târziu. Spuneam acest lucru sub o altă formă și atunci când eram la kilometrul 70. Un lucru este sigur, sunt fericit ca acțiunea noastră a mobilizat atâția oameni.

Cum te-a marcat prima ediție?

Fizic a fost un impact mai mic decât mă gândeam, rezultat al tututor alergărilor cu Andrei. Asta mă bucură și mă înspăimântă. Credeam ca 100K Walk va fi o limită, dar nu este deloc așa. Psihic a fost interesant. Mixul de oboseală și frig a făcut să vorbesc mult cu mine cu voce tare, să ridic vocea la Andrei sau să mă gândesc cum ar fi să iau Expresul spre București, doar pentru că avea această variantă. Pot și asta e bine pentru că este nevoie de mai mai multe ediții de 100K Walk. Realizezi că ajutorul tău este bine primit și necesar, deci nu trebuie să mă/ne oprim. “ “Marcajul” este pozitiv pentru că am avut în jur 4 oameni de care am avut ocazia sa mă apropii și mai tare, pentru că sunt minunați. “ – Daniel Osmanovici

“ Acum, că am ajuns la finalul primei ediții de 100K Walk, pot spune cu toată sinceritatea că pentru mine parcurgerea celor 100 de kilometri a însemnat în primul rând emoție și recunostință. Emoție, pentru că am fost înconjurat de oameni senzaționali care au făcut din acest drum un scop în sine și recunostiintă pentru că fără să îmi dau seama, au venit alături de noi și de copiii de la Autism Voice cărora le este dedicat proiectul, peste 300 de persoane din toată lumea, unii donând, alții alergând în pas cu noi. 100K Walk este fără doar și poate un proiect care creează o legătură între oameni total necunoscuți, dincolo de cuvinte. “ – Andrei Gligor

“ 100K Walk este o ocazie perfectă să afli răspunsuri la multe întrebări despre tine, este cursa care te trece prin toate stările, de la râs la plâns și de la plâns la cea mai puternică stare de motivație în numai câteva minute. As repeta experiența 100K Walk în aceeași formulă oricând.” – George Baltă

“ Ce înseamnă acum 100K Walk pentru tine?

Este o zi de alegeri. Ziua când mai mulți oameni aleg să își doneze timpul, pașii, resursele pentru o lume mai bună. E o zi în care mai mulți oameni se unesc din același motiv. E o zi în care suntem uniți, chiar dacă nu suntem fizic impreună, și suntem alături unul de celălalt, pană la ultimul pas.

Cum te-a marcat prima ediție?

Mi-a dat un restart de care aveam nevoie. Mi-am adus aminte de proverbul african “Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergeți impreună”. Lucrurile bune se construiesc pas cu pas și din aproape în aproape, și, mai important, nu singur. Iar atunci când ai oamenii potriviți lângă tine, îndrăznești să visezi că poți schimba lumea. Măcar puțin. ” – Adelina Anghele – Autism Voice

“ Ce înseamnă acum 100K Walk pentru tine?

Aș putea scrie rânduri și rânduri și tot nu ar fi de ajuns să exprim tot ce a însemnat 100K Walk 2019 pentru mine. A fost un marș al voinței, al omeniei, a fost o dovadă că atunci când sunt uniți, când avem un scop care depășește nevoile personale putem într-adevăr să mutăm munții. Mai mult decât atât au fost 2 zile în care mi s-a demonstrat încă o dată că, atunci când pui suflet în ceva, rezultatele sunt uimitoare.

Deși a trecut aproape o săptămâna încă simt valuri de recunoștință pentru toți cei care s-au implicat, pentru inițiatorii mișcării și mai ales pentru Memo care și-a “dezgolit” sufletul în față noastră și a creat acest moment de o intensitate extraodinara.

Cum te-a marcat prima ediție?

Am trecut în cele 2 zile și în cei 68 de kilometri parcurși de mine, prin toate stările posibile: de la fericire, entuziasm la oboseală și plâns. Am trăit toate emoțiile la o intensitate maximă, alături de fiecare dintre inițiatorii și ambasadorii 100K Walk. Sunt în continuare uimită de conexiunea puternică pe care am reușit să o stabilesc cu cei care au participat și cu siguranță, cu mulți dintre aceștia, voi avea un viitor frumos și pe mai departe. 100K Walk mi-a arătat că sunt mai puternică decât credeam, că pot face mai mult decât aș fi gândit vreodată și mi-a dat un boost extraordinar. După tot ce am trăit în aceste zile, simt că împreună am mișcat un domino și că traseul multor oameni și ai copiilor noștri din Autism Voice s-a modificat, chiar și cât de puțin. Este un sentiment extraordinar să știi că, prin timpul și energia ta, ai reușit să aduci puțin soare acolo unde este cel mai necesar. “ – Beatrice Ionescu – Autism Voice

Eu nu voi trage neapărat o concluzie pentru că mă bucur de două aspecte: primul e că m-am convins încă o data cât de important e să ai răbdare. Doar dacă ai răbdare poți face 100K Walk. Trebuie musai să te împrietenești cu timpul. Și al doilea, e faptul că mă bucur că am văzut cât de mulți oameni doresc să se implice activ în schimbarea calității vieții celor din jurul lor care au nevoie de asta. Și sunt dispuși s-o facă și dacă nu-i cunosc pe cei pe care-i ajută. Pentru mine 100K Walk 2019 este doar prima parte a unui drum pe care voi merge în fiecare an până când nu voi mai putea merge 100 de kilometri. Acum port în suflet responsabilitatea cu care m-au investit toți cei care s-au implicat sub orice formă ca acest proiect să prindă o formă atât de frumoasă.

Dacă doriți să experimentați călătoria 100K Walk 2019 din perspectiva unui radio reportaj vă ofer AICI ( https://www.mixcloud.com/CARDIOGUERRILLA/cardioguerrilla-101-21112019/ ) înregistrarea emisiunii CARDIOGUERRILLA în care am făcut un fel de „radiografie” pe acest eveniment care a devenit o … mișcare. Anul viitor cei care reprezintă nucleul evenimentului vor parcurge cei 100 de kilometri cel mai probabil la Londra. Iar în 2021 la Paris. Sau Roma. Or, something..

Vă mulțumesc.