În urmă cu ceva vreme, prin ianuarie, vă spuneam AICI că vreau să merg 100 de kilometri pe jos. Ei bine, o voi face. Și nu oricum. Hai să vă zic povestea și cu cine merg.
N-am parcurs niciodată distanța asta în mers/alergare. Încă de la începutul anului mi-am propus să o fac pentru că în urmă cu 20 de ani am făcut o chestie similară, dar mult mai periculoasă, alături de 52 de oameni care ne doream o altfel de viață. A fost o călătorie de 3 nopți, vreo 70 de kilometri, de la Bratislava la Viena, cu traversarea Dunării într-o barcă gonflabilă de 3 locuri, cu trecerea prin toate anotimpurile, cu urmărire de poliția de frontieră… A fost intens foarte. Doar 26 am ajuns în Italia, la destinație. Ei bine, cumva, călătoria aia avea să-mi influențeze parcursul.
Mi-am pus în cap să repet experiența. Dar n-aveam neapărat un scop. Acesta a apărut în vară când am avut o discuție cu cei de la Fundația Motivation România. Ar fi trebuit să merg pentru a strânge bani pentru Fondul Scaunelor Rulante. Dar, pentru că nimic nu e întâmplător, iată-ne mobilizați pentru a oferi o altă perspectivă asupra vieții copiilor de care se ocupă Autism Voice. Asta pentru că, povestind despre călătoria asta inițiatică cu mai mulți oameni, am ajuns să vorbesc și cu Andrei Alexandru Gligor căruia i s-a părut foarte provocator să MERGI 100 de kilometri. ( Pentru cei care nu știu, Andrei, a alergat ultra maratoane pe toate continentele. Lui i se pare muuuuult mai ușor să alergi 100 de kilometri decât să-i … mergi. ) El este unul dintre cei alături de care am ales să merg sâmbătă, pe 16 noiembrie, până vom fi parcurs 100 de kilometri. Tot el este cel care a venit cu ideea de a-i parcurge dintr-o bucată. Inițial, m-am gândit să-i facem din două bucăți de 50 de kilometri, în două zile consecutive. Dar, Andrei, a zis că vom atrage mai mult atenția dacă-i facem dintr-o “bucată”. Și… iată…
M-a învățat pe mine un bun prieten că, în viață, e indicat să nu gândești mărunt. Ăsta e și motivul pentru care Andrei e unul dintre aleși. Sunt convins că după drumul acesta parcursul vieților noastre va fi altul. Pentru că nu poți merge 100 de kilometri lângă un om și după aia să uiți.
A, și încă ceva: m-au tot contactat prieteni/cunoscuți din țara și din afară ei că vor și ei să se alăture pe acest “Camino pentru România” pe care noi l-am numit 100K Walk. Pentru că aici e faza faină, poți merge de oriunde, pe oriunde, pentru același scop. Și tot Andrei e cel care a venit cu ideea de a înființa un club pe Strava unde să “adunăm” kilometri.
Aici e clubul de Strava dacă vreti să vă înscrieți: https://www.strava.com/clubs/562704. Nu uitați să setați pe RUNNING când plecați în călătorie, iar kilometri făcuți de voi acolo de sâmbătă 16 noiembrie ora 07:00 până duminică 17 noiembrie ora 20:00, o să încercam împreună cu cei de la Autism Voice să-i vindem. Doar kilometri adunați în acel interval vor fi contorizați. Cele două variante de implicare nu se exclud. Dar m-aș bucura să știu că ați încercat să va dați răgaz de a merge 100 de kilometri. Măcar o data în viața asta. Până la urmă e o invitație la reflecție.
Și mai e un fel de a contribui pentru cauza noastră. Printr-o donație directă aici.
Deci, ca să fie clar, Andrei Gligor, este responsabil de decizia de a parcurge “dintr-o bucată” distanța, sursă de inspirație pentru “sigur o să putem” și sfătuitor tehnic fără de care n-am ști cum să abordăm o călătorie pe care o estimăm la vreo cel puțin 20 de ore. Tot el ne-a pus sensul acestei călătorii în dreptul copiilor de la Autism Voice.
Un alt membru al grupului este Daniel Osmanovici. Am o conexiune cu el pe care nu mi-o pot explica. Dar suntem ca un clopot care sună la fel atunci când trebuie să se facă auzit. De asta e în acest nucleu de patru. Nu vă ascund că am fost sfătuit să nu mă asociez cu el în perioada asta în care imaginea lui e afectată de acele declarații legate de cardul de sănătate. Pentru cei care n-au înțeles atunci că a fost încă o situație “jurnalistică” în care s-a extras ceva dintr-un context cu un cu totul alt scop, poate s-a făcut acum lumina. În plus, dacă nu ești alături de un om atunci când are nevoie… Și, cu siguranță Daniel însuși are nevoie să facă acești 100 de kilometri.
Alături de el am tot comentat Prima Evadare, Transilvania Bike Trails Race sau MoonTimeBike. Mă amuză teribil cum vorbește el în timpul acestor concursuri de MTB despre alergare cu o naturalețe desăvârșită. Am subliniat acest aspect pentru a scoate în evidența pasiunea lui pentru alergare. Pasiune care l-a calificat în completarea acestui grup inspirational. Și el mi-a spus că vrea să vina încă de prima oară când m-a auzit vorbind despre această călătorie inițiatică. De fapt, în timp ce pregăteam un interviu legat de parcurgerea în alergare ( Andrei Gligor ) și pe bicicletă ( Daniel Osmanovici ) a Transfăgărășanului pe întreaga distanță dintre Cărțișoara și Bascov, 150 de kilometri în total, am luat decizia de a face 100K Walk pe 16 și 7 noiembrie. Atunci nici nu știam că va deveni un eveniment. Nici nu știam cum se va numi. Știam doar că e musai să facem chestia asta. Probabil instinctiv am știut că mulți dintre cei din jurul nostru au nevoie de o mobilizare pentru a parcurge 100 de kilometri. Pașii în contextul asta pot reprezenta completarea unei spovedanii. Fiecare dintre noi își va găsi motivația dincolo de sprijinul pentru cei din comunitatea în care ne dezvoltăm. În cazul de față ne-am propus să îi ajutăm cei de la Autism Voice să poată face din lumea asta cel mai frumos loc în care trăiesc copiii cu autism. Să vadă lumea la fel ca noi. Și ca ea să fie frumoasă e nevoie să ne implicăm.
Al patrulea membru al acestui nucleu format din patru persoane este cel în funcție de care facem traseul. Și asta pentru că “merge” într-un scaun rulant și nu poate merge chiar pe oriunde. Numele lui este George Baltă și marți în sfârșit l-am cunoscut. El a venit alături de noi trei “la pachet” cu Daniel Osmanovici. După ce-am hotărât data la care să plecăm să parcurgem cei 100 de kilometri Daniel a zis: “Sa știți că-l iau și pe George!” Nimeni n-a obiectat. George, Andrei și Daniel mai făcuseră “chestii” împreună, cum ar fi alergarea la – 12 grade Celsius la Semimaraton Gerar. Dacă inițial ne-am gândit să mergem pe un traseu off-road, ulterior a trebuit să reconfigurăm traseul pe asfalt ca să poată merge și George cu scaunul rulant. Va ziceam că l-am cunoscut și am petrecut vreo oră și jumătate împreună cât am stabilit echipamentele pe care le vom folosi în călătoria noastră, la Trisport.
Dintre noi patru George îmi pare cel mai atent. Asta pentru că în cazul lui menținerea unei temperaturi constante pe durata celor 20-24 de ore cât vom merge este foarte importantă. Nici el n-a mers mai mult de 42 de kilometri niciodată. I se pare foarte provocatoare ideea. Știe că ne vom motiva unul pe celălalt pentru că în final să parcurgem cei 100 de kilometri. Mi-a plăcut tare de el. Mi-a plăcut și că are un simț al umorului bine pus la punct. Și mi-a plăcut patosul cu care vorbea de strângerea de fonduri pentru orele de terapie pentru copiii din grija celor de la Autism Voice.
Să știți că chiar m-aș bucura să încercați să va faceți cadou această călătorie. Oriunde ați fi în lume.
Va fi greu, știu, dar mă bucur că am dat un sens acestei călătorii și că nu sunt singur. Cu atât mai mult mă bucur că am activat o mulțime de alți oameni care-și doreau să plece în această călătorie dar nu erau suficient de motivați. Am două exemple concrete. Doi prieteni care sunt ambasadori 100K Walk: Marius Furceanu și Ion Boncea.
Marius Furceanu: “Atletul Emil Zatopec spunea: “Daca vrei să câștigi ceva, aleargă un kilometru. Dacă vrei să experimentezi o nouă viață, aleargă un maraton”.
De data asta nu voi alerga, ci voi merge… nu un maraton, ci 100 de kilometri pentru a strânge fonduri pentru orele de terapie ale copiilor din Asociația Autism Voice. Sunt convins că această experiență va avea un impact puternic asupra mea și sper să schimbăm viețile a cât mai multor copii. “
Ion Boncea: “ Deși de 20 de ani locuiesc la Tulcea. încerc să merg pe munte cât de des pot, pe la noi sau pe la alții, astfel ajung fie iarnă, fie vară în munții în care am crescut, Făgăraș, sau mai departe. Am ajuns pe Mont Blanc – Franța, Kazbek – Georgia, Elbrus – Rusia, Grossglockner – Austria, Doufourspitze – Elveția, Aconcagua- Argentina, Pico de Orizaba – Mexic , Urus, Ishinca și Huascaran în Peru.
De ce vreau să mă implic în proiectul 100k Walk? Pentru că e nevoie de implicare, pentru că nu am mers în viața mea 100 de kilometri pe jos pe jos și este o provocare, pentru copii, pentru o lume mai bună.
Ce îmi propun? Să încerc să merg cei 100 kilometri ca mai apoi sa-i “vând” pentru 100 de ore de terapie ( probabil că și picioarele mele vor avea nevoie de o oră de terapie pentru fiecare kilometru mers ). Primele 10 ore le voi cumpăra chiar eu.
Traseul pe care voi merge este în nordul județului Tulcea. Voi pleca de la mine de acasă, din Somova, voi merge 16 kilometri pe E87 din Somova până la Telița, de acolo voi merge 20 km pe drum forestier până la Nifon, de acolo, pe drum asfaltat prin Parcul Național Munții Măcinului, 14 kilometri până la Cetățuia-Valea Fagilor-Luncavița. Aici mă voi întâlni cu un grup de copii, cu Ștefan Ilie, primarul comunei Luncavița, și cu fratele său Marian Ilie si împreună vom merge până în centrul Comunei Luncavița, adica 8 kilometri. De menționat că Marian Ilie va merge cu noi în scaunul rulant. Din Luncavița voi merge pe E87 până acasă, la Somova, ultimii 48 de kilometri. “
După cum se poate observa fiecare își găsește motivația în felul său. Important e să nu lași să treacă o călătorie de genul 100K Walk pe lângă ține. Acelora care vor fi pe acest drum în zilele de 16 și 17 noiembrie le doresc succes și spor la meditat. O să aflați lucruri interesante despre voi.
#100kwalk #garmin #fenix6xpro #2xu #bellotto #trisport #on #onrunning #chimpanzee #autismvoice
