La toate întrunirile cu poporul mâncarea a fost ieftină și berea îndoită cu apă. Unu’ pe care îl am trecut în telefon ca Gigi Grătare și cu care m-am întâlnit absolut întâmplător într-o vineri la vulcanizare mi-a zis senin când a venit vorba de băgat apă în bere “păi… e pomană Nea Claudiule, cine stă s-o caute dacă e moca..?” Se pare totuși că la 2019 lumea noastră s-a împărțit în trei – ăia care n-au stat să caute, ăia care au realizat că își permit doi mici și-o bere pe banii lor și pot alege marfă mai de calitate, și ăia care din principiu își fac în casă micii și beau bere craft. Prima categorie evident că și-a luat-o cel mai tare – și toxiinfecție, și diaree și alte lucruri rușinoase care se găsesc în general scrise pe pereți și garduri. Mie unul mi-e milă de ei pentru că știu cât de lipsiți de cultură culinară sunt, că s-a vrut să fie ținuți așa, cu un codru de pâine și salam victoria, că nu le-a dat nimeni, niciodată măcar un croissant de frică să nu prindă gustul. Mulți dintre ei din păcate au ajuns în timp dintr-o pomană în alta să creadă că nu merită mai mult, că micii ăia buni și cu termen de valabilitate corect sunt pentru burghezi și bogați. Oferitorii însă, făpturile alea cu cefe groase și cămăși care se închid la gât, nu cu nasture ci cu un nod de cravată bordo, generoșii binefăcători de pomeni ieftine, n-au realizat că în timp publicul lor va fi rărit de boli de ficat, ulcere și pancreatite imposibil de tratat în spitale care există doar pe hârtie. Paradoxal și-au ucis votanții cu mâncare ieftină și nesănătoasă.
În 2019 în țara în care Dunărea își termină cursul, oamenii au arătat că știu cu ce se mănâncă treaba, că sunt cunoscători și că citesc etichetele, că umblă după produse de origine controlată, că știu să miroase un dop de sticlă și în nici un caz n-ar bea un vin bușonat, că țin la sănătatea lor și mai ales a copiilor lor, că atunci când li se servește rahat știu să se ridice de la masă fără să plătească nota. N-a fost ușor să ajungă în punctul ăsta, mult Triferment, mult Emetiral și Colebil, multă dietă tv și mult gătit acasă după rețete de pe net. Dar, hei, iată-ne aici, acum la ceea ce pare a fi un detox colectiv, o speranță că dulceața de urzici vândută ca dulceață de trandafiri va fi scoasă de pe rafturi iar de zeama de pufoaică ambalată în cutii de tablă cu etichetă liberală și vândută ca ciorbă de burtă a la mode, nu-și va mai aduce aminte nimeni. Nici nu se putea altfel. E o nouă generație, ăia care au mâncat aproape ce au vrut ei când erau mici. Nu le-a spus nimeni că n-au voie Nutella la micul dejun sau că friptura de vită se mănâncă doar duminica. Sunt crescuți cu diversitate și nu au nici o teamă în a gusta chestiuni noi. Știu ce gust are mâncarea franțuzească și aia americană, știu cum se face un curry și mai nou au început să reinterpreteze gastronomia națională și să o pună în valoare în moduri cu totul surprinzătoare. Ăsta e tipul de generație pe care nu o cumperi cu mici de tiriști de pe Dealu Negru sau cu bere din sticle de ulei. Eu cred că nu o cumperi nici măcar cu foie gras, dar asta e o altă discuție.
Până la urmă vorba unor prieteni, binili învinge, indiferent de domeniu, de conjuncturi sau de context. 26 mai e încă un exemplu că până la urmă învinge. Binili și bunul gust, aș mai adăuga eu.
