2019 nu este 2014!

După cum mulți dintre voi știu, zilele trecute s-a petrecut CES (Consumer Electronics Show) din Las Vegas. Era un eveniment extrem de așteptat de multă lume, mai ales pentru că (fiind primul din 2019) are posibilitatea de a seta niște trend-uri și de a “lua fața” inamicilor comerciali. Pentru cei ce nu știu, acesta este unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume.

Surprinzător pentru mine a fost previzibilitatea echipamentelor apărute și primite în ropot de aplauze. Știu, veți spune că sunt prea exigent, că îmi doresc ceve ce încă nu se poate sau că ce cred eu că există la nivel de tehnologie, e încă în faza de proiect. Am câteva argumente care pot demonta ușor dilemele de mai sus. Să le luăm pe rând.

Priveam de dimineață primele 20 de inovații aparite în segmentul Healt-Tech. Pernă care înregistrează cum dormi, butonul vibrant anti-stres, brățară pentru alergători, mănușile de box care înregistrează loviturile…serios?! Penibil, dacă e să mă întrebați pe mine.  Am aici un link către un articol din 2014 (!!!) în care vorbim despre asta, pe lângă alte sute de aplicații de sleep tracking, stress releaving și gamification. Suntem în 2019!!!

Ajung iată la telefonul cu ecran care se pliază. Până și cei mai profani În domeniu își amintesc că, acum câțiva ani, vorbeam despre televizorul care se rulează, deci această tehnologie nu e în niciun caz nouă. Ba mai mult, telefonul arată butucănos și e cu siguranță greu de manevrat.  Pentru cei care au încă dubii, iată un material tot din 2014 (!!!) cu ecranul pliabil.

Nici nu mai vreau să vorbesc despre apariția (notată de marii critici cu zece pe linie) ceasului cu Google asist sau a camerei care filmează 360. Pentru cei care vor să își facă singuri un ceas “smart”, iată aici un link util, tot din 2014.

Probabil că nevoia de a impune pe piață modelele unor oameni de marketing,  a fost mai mare decât cea care lasă frâu liber inovației. Sunt dezamăgit de plecarea capului inginerului, în fața pumnului de bani al comerciantului.

Sursă foto cover aici.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine