Economie virusată, ce-i de făcut? AGORAIMM este un demers Banca Transilvania și Guerrilla de Dimineață de susținere a antreprenorilor în vremuri de criză.
Antreprenori din domenii diferite, cu business-uri mici, mijlocii sau mari, se confruntă cu o situație de criză la nivel global. Care sunt problemele cu care se confruntă? Ce soluții au găsit pentru ele, cum s-au adaptat noii situații, cum își mențin afacerea în viață și care sunt sfaturile lor personale privind gestionarea acestei perioade, în fiecare zi, în Guerrilla de Dimineață cu Dobro, Gilda și Matei.
O nouă săptămână, noi idei, noi business-uri, noi antreprenori curajoși și inventivi. Oana are o cafenea de specialitate, afacere de familie, pe numele ei Mad.Goat Coffee Shop. De curând, Oana a realizat cu mâna ei și a lansat un site, unde vinde cafea și produse adiacente (căni).