În weekend-ul ce a trecut am bifat 3 reușite din tot atâtea încercări. Auzisem de spa-ul plin de personalitate și tradiție de la Daniel Castle din Ținutul Secuiesc și m-am pornit într-acolo. Pe drum am avut parte de prima surpriză foarte plăcută: restaurantul Szikra din Sfântu Gheorghe. Vi-l recomand chiar și ca destinație în sine (eu sigur îl voi revizita) pentru că e exact genul de afacere făcută cu pasiune (apropo, poate ar trebui să îl propun ca Avanpost 😊 ). În astfel de localuri ești sigur că nu vei primi ingrediente expirate/de slabă calitate sau combinate nefericit. Mai mult, am auzit că este și un proaspăt exemplu de antreprenoriat al unei tinere ce și-a propus să lucreze foarte mult cu comunitatea locală pentru ingrediente (un fel de “very fresh, local” cum mereu auzi prin Grecia); cam pe vremea asta anul trecut i-a venit ideea deschiderii unui restaurant iar până la finalul anului a și concretizat; păcat că aceasta criză sanitară i-a pus o piedică serioasă, dar, după cum se vede, îl fredonează pe Elton John – I’m still standin’; și nici nu ar avea cum, dacă mă întrebați pe mine; un lucru bine făcut e foarte greu de ucis.

Am mers pe ceva ușor, fiind doar în trecere, și am ales pate din creier de porc și păstrăv de captură. Mi-a atras atenția că era menționat acest lucru în meniu și am fost dornic să încerc, pentru că nu mai întâlnisem în ultimul timp și prin alte meniuri (mulți oferă păstrăv de acvacultură, cu toate că și această categorie poate oferi calitate, după cum aveam să descopăr chiar a doua zi într-o păstrăvarie din Filia); nu știu dacă aș fi ghicit și cu ochii închiși că peștele este de captură, însă textura mai fermă și gustul mai proaspăt merită toate eforturile de a lista acest preparat; aș fi cerut un pahar de fetească albă dar legea nu permite, ca-n țările occidentale, acest lux burghez de a consuma alcool fix cât o asociere perfectă, așa că am lăsat pentru seară dorințele bahice. Desertul tradițional unguresc, somloi, este un must try, pentru că mousse de ciocolată albă și cremă de vanilie pe blat de nuci, cu frișcă naturală lângă și nuci caramelizate (din astea mâncam o grămadă când eram mic și mergeam la Covasna). Desertul l-aș fi asociat cu un spumant Asti scos direct de la gheață (dulce și slab alcolizat).

Sfântu Gheorghe are și un parc foarte chic, chiar pe strada următoare, așa că am făcut și o siesta activă și m-am minunat că un orașel atât de mic și șters (dpdv. PR) poate fi atât de curat și primitor (cine vrea să ia “for granted” asta să meargă prin Bacău, de exemplu, și să spună dacă ar mai vrea și a doua oară).

Următoarea oprire a fost în satul Tălișoara, într-o locuință veche de două – trei secole ce aparținuse unui grof/conte sau ceva de genul acesta; e plină regiunea de astfel de conace revitalizate, chiar dacă în jurul lor nu sunt prea multe de făcut și vizitat; cu toate astea, parcarea era plină ochi, semn că oferta e receptată cum se cuvine (sau că pandemia a blocat concediile pe-afară, nu știm exact 😊). Cum am ales locația fix pentru că deținea un spa superb, nu am resimțit lipsa altor atracții, mai ales că adusesem cu mine “trusa de scule”, neștiind ce atitudine au gazdele față de vin și față de iubitorii vinului (trusa conține și pahare speciale pentru vin și un tirbușon). Găsisem la o alimentară din Pitești niște șampanii de primă mână la prețuri mai mult decât corecte și le-am luat cu mine, împreună cu un shiraz de la o cramă boutique dragă mie, Crama Ferdi din Dealu Mare.

Nu doar că gazdele au fost foarte amabile și m-au ajutat cu frapieră și gheață, dar am descoperit cu încântare un meniu de vinuri exact cum trebuie, cu prețuri corecte și cu multe etichete locale din regiunea Transilvaniei; un foarte mare bravo pentru că au rezistat tentației de a lista doar “ce vrea publicul” și au propus crame mai puțin cunoscute, din vecinătate. Combinația asta de spa și apoi șampanie, sau chiar un spumant românesc, e din categoria hit, ar merge în heavy rotation dacă ar fi bani cu nemiluita prin conturi; dacă nu, măcar o data pe lună să ducem o viață bună 😊.

Pe drumul de întoarcere spre casă am zis să verific și spa-ul hotelului din Balvanyos, pentru o vizită ulterioară, dar nu spa-ul mi-a atras atenția în locație, ci existența unui al doilea restaurant Gastrolab (după cel din P-ța Victoriei); să mai zic că are aceeași listă minunată cu vinuri selecționate cu grijă și cu prețuri indecent de mici (pentru take-away) și foarte decente pentru asocierea la masă? Am luat acasă (pe cațiva lei) un vin de desert din Tokaj, creat pe tipologia Aszu; în limba maghiară ar însemna bob de strugure uscat, stafidit; în urma contactării mucegaiului nobil, botrytis cinerea, bobul de strugure se crapă și pierde mare parte din apă, concentrând astfel cantități mult mai mari de zahar. Nu concentrația de zahăr e cea după care mă dau în vânt, ci aromele pe care nu le veți regăsi în niciun alt vin sec, poate doar prin anumite vinuri albe de colecție. Vă recomand să încercați așa ceva, acompaniat de niște clătite cu caramel sau altceva dulce și bun și trimiteți-mi și mie o porție dacă v-a placut 😊 (asocierea consacrată este cu foie gras, dar mai bine să rămânem la niște farfurii mai democratice).