N-am știut că libertatea este starea mea naturală decât după 1989. Până atunci, frica de-a avea o opinie era atât de obișnuită că nu se mai vedea. Imaginați-vă, cei mai tineri: milioane de oameni erau închiși între granițe, fără mâncare, fără căldură iarna, fără transport în comun, cu telefoanele urmărite, cu două ore de program la televizor pe zi, cu cozi până și la pâine, fără cărți străine, fără reviste străine și, totuși, nu doar că nimeni nu vorbea despre asta (mai puțin câteva victime), dar din când în când, într-o efervescență delirantă, mai eram și obligați să ne adunăm pe stadioane sau la margini de drum să-i facem cu mâna zâmbind perversului idol care-și așeza ideologia peste noi ca pe o plapumă de sârmă ghimpată. Nimeni nu comenta.

Când am ieșit pe străzi în ’89 am fost liberi. Când s-a tras spre noi am fost liberi. Când gloanțele nimereau cu câțiva metri mai sus de geamul camerei mele eram liber. Când am stat de gardă noaptea la ușa blocului, cu taică-meu și cu domnul Vancea am fost liber, chiar dacă știam că putem fi împușcați oricând. De-atunci am fost liber. Dar nu doar eu.

Voi n-aveți de unde să știți cât de gri e frica. Un gri apăsat, ca o moarte vie. Gri erau blocurile. Gri erau mașinile. Gri erau hainele. Gri erau magazinele și gri erau rafturile. Gri erau chipurile oamenilor. Gri era albul ochilor. Gri era albastrul uniformelor.

Dar acum prindeam, liber, culoare. Nu doar eu. Tot ce vedeți colorat în jurul vostru eu am văzut cum se naște. Mici magazine, azi unul, peste două zile altul. Cafenele. Haine. Nu știți cât de colorat e un jeans nou. Sper să nu știți niciodată. Mașinile, întâi la mâna a doua, apoi tot mai noi. Apoi reclamele, neoanele, firmele, încălțămintea. Centrul vechi din Brașov – renovat în culori. Obrajii au început să prindă culoare. Oamenii au început să zâmbească. Întâi câțiva, mai norocoși. Dar tot mai mulți. Și totul din libertate. Libertatea e colorată. Libertatea e vie.

Acum, o nouă generație a prins glas. E vie, e obraznică, așa cum trebuie să fie o generație. Vrea să schimbe lumea, cum e normal. Și o să o schimbați. Și sunteți supărați pe cei dinainte, cum e normal. Vă predăm o lume imperfectă și voi încă nu știți că lumea așa este. Mereu perfectibilă.

Dar trebuie să avem grijă să va învățăm: dacă speriați orice om care are altă părere decât voi o să aduceți, din nou, frica aceea. Dacă va năpustiți asupra oricui iese din rând n-o să mai aibă nimeni curajul să o facă. Dacă înjurați, batjocoriți alte idei, încet-încet o să va trageți singuri pe ochi plapuma de sârmă. O să fiți proprii voștri dictatori și, ca și noi atunci, nici n-o să vedeți teama dintre voi. Și o să fiți gri. O să fiți doar intersecția voastră și nimic mai mult. Nu mă aștept să înțelegeți, mă aștept de la noi să nu uităm să vă tot spunem.

Libertatea e colorată, copii. Fiți și voi ca libertatea.