– Alo?
– Salut, Argatu, Matei sunt.
– Salutare, salutare!
– În primul rând, unde te poate vedea lumea cel mai curând?
– Cel mai curând o să fim chiar acum, vinerea aceasta, la Goblin Open Air Fest, pe data de 1 iunie vom fi noi, de Ziua Copilului, acolo în Constanța, iar pe 2 iunie, imediat în următoarea zi, o să fim la AferHills în Iași.
– Simbolul tău e o mască populară românească. Care-ar fi primul rău pe care l-ai alunga cu ea?
– Nu știu dacă poate fi categorisit ca un rău, mai mult ca un rău necesar, e stresul. Stresul acumulat din ambele lumi paralele pe care le trăiesc, atât ca actual student la Stomatologie și artistul care încearcă să iasă la suprafată.
– Chiar, ce recomanzi cuiva să asculte ca să se liniștească dacă ar trebui să-și scoată o măsea, de exemplu?
– Să coboare undeva la un 80 BPM, 70 BPM, acolo. Erau niște băieți la Himalaya, din State, fac aria asta de downtempo foarte frumoasă.
– Dar pentru un detartraj?
– Sincer, fiind mai alert așa un pic, un soi de hip-hop, dar tot mai zona asta, pe chill.
– La ce munci agricole te pricepi?
– Bătut cuiele cu ciocanul, strâns fânul la căpiță și dat cu lopata și tăiat lemne…
– Care e proverbul tău românesc preferat?
– Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun ce fel de om ești.
– Ce artist de muzică populară ai recomanda să asculte cuiva care n-a mai încercat stilul ăsta până acum?
– Pentru cei care n-au mai încercat stilul respectiv, aș recomanda chiar din Oltenia, Gheorghe Roșoga, că are niște influențe foarte frumoase, sună ca nimeni altul.
– Și ultima întrebare, cărui artist străin crezi că i-ar fi cel mai ușor să cânte muzică populară românească?
– Nu cred că i-ar fi foarte ușor… Străin ar fi J. Cole. Nu știu, l-aș vedea, hehe!