– Alo?
– Bună, Cris!
– Bună!
– Matei sunt.
– Ce faci?
– Uite, bine… Cum mai e pe la Viena?
– E foarte drăguț, dar o să plouă pentru următoarele trei zile.
– De invidiat în comparație cu ceea ce se întâmplă aici…
– A fost foarte cald și-aici, astăzi.
– Când mai veniți prin țară?
– Weekend-ul ăsta o să mergem la Timișoara, la Zilele Lacului Surduc, după care o să mergem în Iași, lansăm un video pentru „Bonjour”, în cadrul unei campanii pentru protecția pădurilor virgine.
– Tu ce faci prima dată după ce te întorci în țară? Așa, de dor.
– De cele mai multe ori suntem toți cu telefoanele la ureche, „Hei, ce faci? Unde ești? Am ajuns, ce facem?”. Cred că ne vedem mai des acum decât ne vedeam cât stăteam în țară.
– Care e cuvântul care sună, după părerea ta, cel mai dubios în germana austriacă?
– Avem mult de învățat. Sunt multe pe care încă nu le înțelegem, nu pot să aleg un cuvânt, hehe!
– Care e micul tău dejun preferat?
– Sunt între croissant și cafea cu lapte sau pâine prăjită cu unt și ceai, brânză la orice oră, hehehe!
– Care-i albumul tău preferat de drum?
– Nu am. Nu am un album preferat de drum, am un playlist de drum. Tame Impala, Haim, Little Dragon, Vulfpeck, Tora, Kimbra, M83, Glass Animals, Kate Boy, Metronomy, Jungle, nu știu, sunt mulți.
– Mai ții minte care a fost cea mai recentă piesă pe care ai dansat?
– Da, am dansat pe Vulfpeck, pe „Back Pocket”, pentru că-i place foarte mult lui Andi și pe nouă a fost ziua lui.
– Și ultima întrebare, clătite sau gogoși?
– Dacă trebuie neapărat să aleg, aleg gogoși făcute de mami. Face cele mai bune gogoși.
– Ok.
– Și-n general, toate lucrurile cele mai bune.