– Alo?
– Alo, scuze, era la încărcat.
– Salut, Radu, nicio problemă.
– Da.
– În primul rând, la care mai degrabă dintre toate spectacolele tale ai merge singur ca spectator?
– De la Teatrul Mic – „Viața și moartea lui Richard al II-lea”, de la Teatrul Act – „Constelații„ sau „O intervenție”… fiecare spectacol pe care l-am făcut în calitate de regizor sau ca dramaturg sau așa sunt spectacole foarte, foarte importante pentru mine, nu pot să-l aleg pe unul.
– Dacă ar fi să trăiești toată viața într-o singură piesă, care ți-ai dori să fie? Apropo de faptul că nu poți alege, he!
– Oh my God! Nu știu, mi-ar plăcea să fie ceva din zona „Richard al II-lea” pentru că e ceva pe care îl pot concepe doar din niște cuvinte scrise undeva pe o foaie.
– Care e regizorul care te-a făcut să admiri regia?
– E proful meu de la facultate, Ducu Darie, e Andrei Șerban, e Silviu Purcărete, e Mănuțiu… din afară Warlikowski și Ostermeier.
– Care crezi că e cel mai subapreciat spectacol de teatru, în general, așa?
– „Micul prinț” al lui Dabija. Da, cred că ăsta e.
– Din ce film SF crezi că ar ieși un spectacol bun?
– Cred că din „Silmarillion”, știi? O să mă duc așa pe fanatsy mai degrabă, Tolkien…
– Ce cratură mitologică ți-ai dori cel mai mult să existe cu adevărat?
– Medusa!
– De ce?
– Mi-aduc aminte de ce zicea la un moment dat Marquez. Era la un moment dat într-un tramvai și îi era foame și a văzut un faun lângă el, hehe! Ca să mă las surprins.
– Bun, și ultima întrebare, ce altă meserie ți-ai dori să poți practica o săptămână, de exemplu?
– Jucător de tenis.
