A venit toamna – trebuie “reglat” echipamentul

De cele mai multe ori toamna mulți dintre cei care fac mișcare în mod regulat migrează spre săli sau, cel mai rău, se pune pauza până spre primăvară. Am zis-o în mod repetat și o s-o mai zic odată și aici, acum: nu există vreme urâtă, ci doar echipament nepotrivit.

Daca e să reducem echipamentul esențial obligatoriu pentru perioada asta mai rece, dincolo de cel normal, ar fi trei elemente de luat în calcul.

1. Cea mai multa căldură se pierde la nivelul capului, așa că o căciulă, o șapcă, o bandană, un buff, sau orice altceva care ajută la diminuarea pierderii căldurii la nivelul capului e de mare ajutor pentru mărirea perioadei de făcut mișcare la exterior, în natură.

2. O altă zonă care are nevoie de protecție atunci când se răcește este toracele. Pentru protejarea acestuia în această perioadă o vestă anti-vânt este suficientă. Am văzut mulți iubitori de sport care peste tricou își pun o astfel de vestă și continuă prcaticarea mișcării în sezonul rece ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Unii vin în completare cu niște mâneci. Dar depinde și cât de rece e afară.

3. Atunci când se răcește extremitățile sunt cel mai repede afectate. Așa că, dacă sunteți din categoria celor friguroși, puteți folosi ceva mănuși, dar nu foarte groase, și șosete adaptate. Eu folosesc mereu șosete de compresie și reglez temperatura din tipul încălțărilor. Unele sunt mai ventilate, altele mai închise. În materie de șosete de compresie anul acesta revelația a venit de la șosetele SPORT LAST, care sunt de găsit pe www.goldnutrition.ro  cu discountul de 10% aferent avanposturilor Radio Guerrilla.

După cum observați fac tot ce pot să vă țin pe afară ca să vă bucurați cât mai mult de splendoarea naturii, indiferent de anotimp.

1 comentariu
    Toderica Cristian

    Minunat, aceste activități încerc să le fac cunoscute colegilor mei de serviciu.Eu merg cu🚴la serviciu până dă zăpada și cu regret vă spun,nimeni nu vrea să mă urmeze,e minunat ca după 12 ore de stres să mergi până acasă cu 🚴. Sănătate.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine