dihotomiile și paradoxele conștiinței
Omu’ face desene animate cu iepurași și cu șoricei, pentru copii… Pe primii îi vânează și îi mănâncă, pe următorii îi disecă, face experimente… ok, e pentru sănătatea noastră, nu mai comentez. Omu’ deține abatoare gigant peste tot, adevărate lagăre de concentrare pentru animale, fiindcă animalele ”sunt proaste” și tot omul critică vehement abuzul de putere, asuprirea celor slabi de minte, slabi de înger, neajutorați etc. Păi, dacă ne comparăm cu hienele, eu zic că le cam jignim, pe hiene:)
Bun, omul este cinic, ceea ce vine de la câine, dar oare câinele poate fi cinic? Să zicem că omul e câinos, dar cum rămâne cu câinele omenos? De ce câinos e ceva rău, iar omenos e ceva bun? De ce folosim expresia ”inuman” când de fapt sunt fapte săvârșite de oameni, nu de alte specii? Dacă un câine omoară un copil, de ce nu spunem că a făcut ceva necâinesc?
Orice faptă săvârșită de om, este umană. Inuman e ceva ce nu ține de specia umană.
Toate analogiile și comparațiile cu animalele sunt fie cinice, fie stupide. Omul, cu toate instituțiile lui, cu toate academiile, școlile, culturile, religiile, rămâne tot un copil agresiv și țâfnos, un înfumurat și un primitiv. Cu ce este conștiința mai specială (în) pentru natură, dacă majoritatea efectelor ei sunt nocive sau distructive? Iar ”facerea de bine” începe de obicei abia după ce am consumat și poluat la maxim.
De fapt, pentru natură, pentru cosmos, omul nu este cu nimic mai special decât un gândac. Soarele sau atomii nu au nevoie de tehnologia sau artele noastre. Copacii n-au nevoie de muzica noastră. Ei au păsări care ”le cântă” foarte bine, fără academii, fără dirijori. Marea sau munții n-au nevoie nici de literatura noastră, nici de cinematografie. Natura, care ne ține, ne hrănește și ne dă în principiu cam tot, chiar nu are nevoie de noi!
Hai să fim sinceri, să cântărim la rece: cât consumăm, cât distrugem și cât punem la loc sau cât reparăm? Și hai să nu ridicăm la rang de virtute faptul că sădim copaci sau că avem clinici pentru animale, după ce defrișăm în draci și ucidem animale. Și stați puțin, că noi avem clinici pentru animale mai drăgălașe, fiindcă pe celelalte, fie le mâncăm, fie le otrăvim cu ce deversăm peste tot, fie le folosim pentru teste.
Noi folosim inteligența mai cu seamă pentru a produce pagubă, pentru a ocupa teritoriul vecin, pentru a cotropi pe cineva, pentru a da țepe sofisticate, pentru trage foloase, iar apoi, desigur, facem și un pic de bine, facem o donație, sădim un copac, facem un film, mergem la biserică sau la psiholog… și ce? Credeți că ne-am scos?
Avem filosofie, sociologie, psihologie, psihiatrie… avem și logică. Auzi, LOGICĂ… care logică? Nu avem nicio logică, suntem niște hoarderi nesătui și deghizați, doar că e o formă consimțită. Ăia cu alte forme sunt internați, pastilați, marginalizați… Iar valorile noastre? Dacă le disecăm ce credeți că descoperim? O peritonită dialectică. Ce propăvăduim și ce producem de fapt? Cuvinte mari, universalitate, moștenire, istorie? Sânge, harfe și sclipici.
Până mai ieri credeam că parcurgem un fel de ”adolescență a speciei”… Acum am impresia că am fost optimist. Cred că suntem la grădiniță și ne jucăm. Desigur, jucăriile noastre sunt legi, principii, norme… Însă doar de ochii celuilalt, nimic asumat cu adevărat, nimic care să emane maturitate. Doar sacouri, funcții, trene, mătănii, specialiști, metodologii și mulți, muuuulți profesioniști. Ochelari cu rame subțiri, grupuri de influență, maniere, discuții, vanități & virtuți exhibate precaut, premii și modestii răvășitoare.
Restul e durere, că tăcerea nu mai e la modă…