La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a șasea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Cum ar suna coloana sonoră a vieții tale?
Concursul se încheie duminică, 26 august, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 27 august. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Voce nouă pe guerrillaradio.ro, Alexandra ne-a trimis unul din textele finaliste..
***
Alunecă și se scurge delicat. Picură alene în timpane. Sunt mai multe. Se strâng și se îmbulzesc. Îți frământă cele mai adânci cotloane ale sufletului și îți pictează existența în nuanțe pastelate. Te trezesc, dar nu pe tine. Îți trezesc adevărata Ființă. Te aruncă în oceane prietenoase. Îți spală destinul. Vindecă rănile pe care nici nu știai că le ai. Sunetele. Vibrează. Cresc și te înalți odată cu ele, pășuni schițate fin pe un colț de viață.
Adesea asociez experiența umană cu o piesă de teatru. Ca regizor, nu fac compromisuri. Îmi doresc recuzita ce să îmi ilustreze sufletul cât mai concret. Aleg atent actorii ce joacă în ea. Mă străduiesc să caut decoruri în ton cu dorințele mele. Când vine vorba de scenariu, aleg să improvizez, însă după multe sesiuni de analiză. Însă cea mai importanta componentă, și preferata mea, aș putea spune, o constituie coloana sonoră.
Ca orice ființă umană, am trecut prin anumite etape, și fiecare etapă a beneficiat de o piesă reprezentativă.
Aș vrea să încep cu acea perioadă de timiditate exagerată pe care, slavă Cerului, am depășit-o cu succes în cele din urmă. Imaginați-vă un mic arici ce încearcă să urce pe o colină, înconjurat fiind de lupi. Lupii urlă, iar ariciul tremură. Se teme să nu fie marginalizat, îi este frică de părerile celorlalți. Este criticat. Condamnat. Ariciul nu știe, însă, că lupii urlă de fapt la lună, și nu la el. Iar toate acestea se desfășoară pe piesa “Fear of the Dark” de la Iron Maiden: “ Ai fost vreodată singur noaptea/ Crezând că auzi pași în urma ta/ Și te-ai întors și nu era nimeni acolo?/ Și pe măsură ce îți grăbești ritmul/ Îți este greu să te uiți din nou/ Căci ești sigur că e cineva acolo.”
Timpul trece, ariciul urcă colina și înțelege că atâta timp cât lupii nu îl mănâncă de viu, poate să își continuie viața. Dar ce rost are să își continuie viața? Ce este și viața, totuși? Unde a ajuns? Care e scopul lui? De ce este acum pe colină? Este singurul care se gândește la toate astea? Este nebun? Ce se întâmplă? Dacă lupii nu îi fac rău, nu trebuie să se apere. Iar dacă nu, îi e frică de ei, ce să facă? E manipulat cumva? Cineva se joacă, râde de el. Iar criza existențială a ariciului are drept fundal sonor “Sanitarium” de la Metallica: ”Mi-am construit frica de ce este în exterior/ Și nu pot respira aerul curat/ Șoptește-mi lucruri în minte,/ Asigură-mă că sunt nebun”. Răspunsurile nu vin. Nimeni nu știe să îi explice. Toţi spun: “E o etapă. O să îți treacă” Ariciul se revoltă. Ura începe să îi invadeze fiecare acțiune. Încrederea în lume, și mai ales în Divinitate, scade treptat. “Trist dar adevărat, și trebuie sa acceptăm asta. Atât am vrut sa-ți spun./ Știi, e trist, dar adevărat și cu cât înveți asta mai repede, cu atât mai bine.” (“Sad but true” – Metallica). E trist și dă vina pe cei din jur, dar la fel ca fericirea, tristețea vine din interior. Iar un bun prieten îi spune asta, cu aproape aceleași cuvinte ca cele ale cântecului “Hey Jude” de la The Beatles. “Așa că inspiră și expiră, Jude/ Aștepți pe cineva să lucrați împreună/ Și nu știi că ești doar tu? Hei, Jude,/ Actul de care ai nevoie e în cârca ta”.
Așa că începe să lucreze. Începe încet încet să se cunoască. Călătoritul, dorința de a vedea tot, de a fi peste tot, setea de natură, de viață sunt precum un blestem “Pe drumul agitat spre nicăieri/Nu există nici o anumită pace se pare/ Doar dorința de a te menține în mișcare/ Până la Râul Visurilor” (“The curse of the traveller” – Chris Rea). Nomadismul îi satisface spiritul liber, și simte că acesta este unul dintre scopurile sale. Ba mai mult, începe să se îndrăgostească de sufletul minunat cu care a fost înzestrat. Își descoperă Sinele, odată ce descoperă și trupa sa preferată: Tool. Spiritualitatea îl caracterizează. Realizează că nu are un suflet: este un suflet ce deține un corp temporar. Nu îi mai pasă de părerile celorlalți, înțelegând că fiecare persoană din viața sa este acolo cu un scop: fie să primească o lecție de la arici, fie să i-o predea. Totul se întâmplă cu un scop,totul este energie, totul este Unul “Precum în cer, așa și pe Pământ/ Și mai departe de imaginația mea”.
Iar precum fabula este o ilustrare satirică a realității, eu sunt ariciul. Un arici ce a învățat ce înseamnă fericirea și încearcă să o trăiască din plin. Un arici ce “se roagă pentru a-și deschide al Treilea Ochi” (“Third Eye” – Tool) și face progrese uriașe zilnic. Un arici ce se află pe calea cea bună.
“A child’s rhyme stuck in my head / it said that life is but a dream / I’ve spent so many years in question / to find I’ve known this all along”
