Despre această istorie sînt multe lucruri neistorisite. Multe aspecte care nu vor fi date publicității decît atunci cînd noi vom fi de mult oale și ulcele.

Cîte ceva se poate spune și acum, punînd cap la cap faptele, întîmplările și zvonurile. Cu pudoare. Fără nume, fără identități, fără multe date precise, nu riscăm niciodată să greșim. O parte dintre actori au ieșit oricum deja din scenă. Iar locul unde s-a petrecut povestea nu mai e decît locul de sub o clădire. Bulgării de pămînt s-au rostogolit sub cupele excavatoarelor care săpau fundația, cu tot cu urmele poveștii.

Lucrurile s-au petrecut cam așa: abia ce fusese sfințită parcela de teren în suprafață de aproape șase hectare, de pe Dealul Arsenalului – lîngă Casa Poporului / Palatul Parlamentului – unde urma să fie construită Catedrala Mîntuirii Neamului, că, într-o dimineață, nu se știe cum și de unde, pe lotul menționat a apărut o turmă de oi. Adică soborul de fericiți a plecat și seara nu era acolo nicio urmă de oaie. Locul era gol, doar cu o cruce pe el. Dimineața, soarele a răsărit peste o cruce înecată într-o turmă de oi albe.

Și nu e tot. Una dintre oi era tunsă. Singurul smoc de blană rămas avea forma unei semiluni. Alte cîteva oi aveau lîna – lungă – împletită sofisticat în chipul unei scrieri arăbești.

Prima teorie, care a stîrnit panică și furie îndreptățită, a fost aceea a unui prim atac terorist – chiar dacă atipic – pe teritoriul României. În inima intimă a ortodoxiei. Argumente: maniera de acțiune – nimeni nu a putut spune cum au apărut oile acolo –, simbolurile încrustate în trupurile oilor, oile însele ca preferință culinară, culinar-ritualică, a musulmanilor.

Și tot nu e tot. Sub burta unui berbec mai vînjos a fost găsit legat un bărbat. Polițiștii l-au dezlegat și l-au încătușat. L-au dus la secție. Era un om al străzii, cu plete și barbă lungă, uitată de foarfece. Era murdar și îmbrăcat în zdrențe. Nu s-a putut stabili cum îl cheamă. I-au zis Nechifor, pentru că fusese găsit între oi, iar ciobanul din Miorița – prima opțiune culturală, înaintea Baltagului – nu are nici el nume.

Nu s-a putut stabili nici de unde vine. Vorbea stricat românește. Vorbea stricat orice altă limbă. A negat că ar vorbi araba. Asupra lui a fost găsit un aparat GPS, model vechi, cu carcasa spartă. Boschetarul a reușit să explice că îl folosea ca să ajungă la Mormîntul Sfînt, pe jos. Polițiștii au reușit să-i explice că nu a ajuns la Mormîntul Sfînt.

I-au dat drumul seara, fotografiat, amprentat, măsurat, introdus în baza de date. Omul s-a întors pe Dealul Arsenalului, a trecut cumva de cordonul de jandarmi, a intrat, a făcut un foc, a fript o oaie, a mîncat și s-a culcat.

Oile nu au fost revendicate.

Dezbaterile publice au continuat în paralel cu sporirea măsurilor de securitate, deoarece nu doar ortodoxia era amenințată, ci și Parlamentul se arăta fragil. Totuși, ipoteza inițială s-a dovedit extrem de vulnerabilă la critică /contraargumente. Astfel, pronunțîndu-se asupra așa-zisei scrieri din litere de blană de oaie, specialiștii în limbă arabă au tras concluzia certă că nu este vorba despre nicio scriere. Ci doar despre oi nespălate, neîntreținute, nețesălate.

Nici semiluna parcă nu era chiar semilună, pentru că oaia fusese fotografiată în poziția șezînd. Cînd se ridica în picioare, forma peticului de blană închipuia mai degrabă un dreptunghi strîmb.

Mai mult, specialiștii, în teologie de data aceasta, au exprimat un punct de vedere pertinent. Una este să plimbi și să îngropi porci pe locul unde ar urma să se ridice o moschee, și cu totul altceva este să plimbi oi pe locul unde se va înălța un lăcaș creștin. Diferența esențială este următoarea: dacă musulmanii au interdicția religioasă de a consuma carne de porc, creștinii – și, cu atît mai mult, cei mai buni dintre ei, ortodocșii, și cei mai buni dintre ortodocși, și anume românii – sînt omnivori. Așa că prezența oilor este departe de a fi o jignire.

Mai mult, ar putea fi chiar un gest simbolic, patriotic. Dar atunci se pune întrebarea: de ce nu și-l asumă nimeni? Modestie? Timiditate? Testele genetice au demonstrat că oile erau românești de cel puțin trei generații. Și ce căuta omul legat de pîntecele berbecului? S-a stabilit că nu s-ar fi putut lega singur. Atunci cineva trebuia să fie în spatele afacerii. Altcineva. Oricum omul nu avea față de cioban. Dar nicio altă față de cioban nu era vizibilă în zonă. Niciun miting al ciobanilor nu avusese loc recent/în ultima vreme în București.

În lipsa unor ciobani și a unor cîini ciobănești, oile s-au împrăștiat în tot perimetrul viitoarei catedrale. Omul străzii nu părea deranjat de asta. Și nu făcea niciun efort să le adune. Stătea, pur și simplu, între ele. Credea în continuare că a ajuns la Mormîntul Sfînt? Făcea doar un popas înainte de continuarea pelerinajului? Se descărcase GPS-ul și nu știa ce să facă în continuare? Era suficientă, din punctul lui de vedere, sacralitatea locului unde ajunsese? Nimeni nu știe.

Oile mîncau iarbă. Omul mînca, din cînd în cînd, cîte o oaie. Din cînd în cînd jandarmii îl prindeau și îl scoteau din incintă, în stradă. Mai cu frumosul, mai cu de-a sila. Omul nu părea deranjat de bumbăceală. De fiecare dată, într-un fel sau altul, reușea să intre din nou. În cele din urmă jandarmii au renunțat. Omul nu încurca, oricum, cu nimic pe nimeni.

Fotografiile, articolele din ziare și citatele din Miorița au atras la un moment dat atenția unui înalt demnitar european aflat în vizită în România. Înaltul demnitar a cerut lămuriri. Un lider naționalist român s-a simțit atins în amorul propriu și a afirmat că oricum Europa a fost încă de la început o vacă. Un specialist în Antichitatea greacă i-a replicat că nu e așa și că, de fapt, Zeus – care a răpit-o pe nimfa sau prințesa Europa – a fost un bou. Un alt specialist a precizat că era vorba despre un taur. Un teolog a explicat că de aia zeul lor a fost înlocuit cu al nostru.

După întrebarea firească și evidentă formulată la început, De unde vin oile?, întrebare la care au încercat să răspundă în direct experți din cele mai diverse domenii, talk-show-urile și-au rafinat lista de invitați. Astfel au fost formulate întrebări suplimentare: Încotro se duc oile? sau Care este semnificația transhumanței în orizontul mirării?

După un timp jandarmii care păzeau Dealul Arsenalului au început să-l audă pe omul străzii numărînd. Numără mătănii, a zis cineva și toți s-au gîndit că se roagă. De fapt omul era insomniac și număra oi, sperînd să adoarmă. Le număra cu voce tare, pentru că, dacă le număra în gînd, pierdea șirul. Însă nici nu dormea…

Și, la urma urmei, nici oi nu număra… Cîteva fețe bisericești au emis ipoteza că ar fi un înger. Sau un sfînt. Sau măcar un nebun. Iar nebunii, se știe, în ochii Domnului… S-au deplasat acolo să examineze cazul din punct de vedere canonic.

Cînd au înțeles că omul era o bombă cu ceas și număra secundele, era prea tîrziu.

În iarbă au rămas împrăștiate fragmente negre de sutană amestecate cu fragmente albe de oaie. Toate colorate intens în roșu.

din revista Iocan nr. 5 / 2017

Fotografii: Mitoș Micleușanu

Foto autor: Ema Cojocaru