Ambasanu, ambasada

Este evident că mutarea ambasadelor la Ierusalim tulbură ape mult mai adânci decât cele ale politicii contemporane. Când cineva e sau nu de acord cu Israelul, judecă de fapt în curenți mult mai ampli chiar și decât campaniile de imagine vechi de zeci de ani. Vorbim despre aceeași măsură cu care e judecat poporul evreu de milenii.

În Talmud nu se vorbește mult despre cei care se împotrivesc Israelului. Mii de pagini sunt scrise despre cum să trăiești ca evreu și doar câteva rânduri despre ura celorlalți. Asta spune multe: un evreu e mult mai preocupat de cum să trăiască decât de părerea celorlalți despre el. Și asta îl face extrem de nepopular. Să îți pese de relația ta cu Divinitatea cel puțin la fel de mult ca de ceilalți e, de multe ori, de neiertat pentru cei care îți așteaptă ajutorul, fie cu neputință, cu obrăznicie sau cu fățărnicie.

Talmudul explică anti-semitismul printr-un joc de cuvinte. Sinai este muntele pe care Moise a primit poruncile, codul valorilor morale și judiciare, și care au stat la baza vieții evreiești. Un alt cuvânt care sună aproape identic, sinah, înseamnă ură. “De ce ne-a fost dată Torah pe muntele Sinai?”, se întreabă rabinii. “Pentru că marea ura, sinah, teribila ura împotriva evreilor, vine din Sinai”, răspund ei.

Rabinii spun că ura împotriva Israelului a venit când acesta a început să le arate celorlalți cum se poate trăi cu un Dumnezeu unic prin propriul exemplu. Așa cum le-a fost arătat pe Sinai.

Sau, cum zicea cineva, popoarele nu i-au urât pe evrei că l-au omorât pe Isus, i-au urat că l-au adus.

Și noi? Ne mutăm? Mai stăm?

1 comentariu
    Radulescu Stefanradulescu Stefan

    Chiar asa,care este legatura cu ambasada?

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine