Cea mai frumoasă amintire de sărbători?
Cele mai multe sunt legate, bunică-mea din partea maică-mii, Maria…
Glasul ei, ‘Mnezeu s-o odihnească, trezindu-mă blând, să nu mă sperie, când deschidea ușa și ferestrele în dimineața de iarnă ca să aerisească, iar apoi mă învelea mai bine ca să mă lase să mai dorm un pic fiindcă „ești în vacanță, mămăiță, mai dormi”… Masa de sărbători în capul căreia stătea aceeași bunică, înconjurată de cei cinci copii, opt nepoți și nenumărați strănepoți care râdeau și vorbeau toți deodată și rupeau cu mâna din cozonacii făcuți de Dada, mătușa-mea a mai mare, și se certau în joacă și ciocneau gălăgioși, și aia bătrână zicea „mai du-te tu, Titi, și mai adu niște vin din damigeana aia bună, din spate”… Liniștea care se așternea apoi la masă, întreruptă din când în când de râsul sonor al maică-mii, când bunică-mea povestea cum încercase pe vremuri unu’ din satul vecin, din Piatra, s-o fure ziua-n amiaza mare într-o iarnă cu zăpezi până la streașină, „eram în căruță cu tata și cu frații, maică, și el a venit cu neamurile lui și-a urcat caii pe noi, credeam că ne omoară, era frumos și aprig pietreanu’, dar eu mă procopsisem deja cu tac-tu mare”.
De fapt, cele mai frumoase cadouri de Crăciun le-am primit mereu de la bunică-mea, erau aceleași, în fiecare an: povești, covrigi calzi și mere coapte pe plita sobei.