… săptămânal în LogOut cu Bogdan Șerban, aproape spontan, pot spune. Și, de aici pornind, ea a ajuns să se pregătească pentru primul ei concert oficial în Londophone, chiar de Ziua Îndrăgostiților. Așa că pe 14 februarie, la 20,00, ne-am adunat în cele trei-patru camere ale barului. Spațiul restrâns, intim, cu lumini difuze se potrivea cu repertoriul Anei Coman, care încă de la început ne-a spus că o să cânte „piese triste și foarte triste“. Am râs toți, iar primele acorduri au început.
Pe scenă erau doar ea și chitara ei, iar emoțiile au lăsat-o să interpreteze melodiile atât de natural, încât ritmul îl simțeai altfel și, astfel, descopereai o altă însemnătate a versurilor.
Selecția ei de piese a variat destul de mult. Am auzit Kodaline, Kyla LaGrange, Vance Joy, Lana del Rey, Britney Spears, Katy Perry, Lord Huron, Coma și Byron. Piese pe care le știam mai toți de acolo și pe care doar mimam că le cântăm pentru că orice sunet puțin mai puternic decât o respirație parcă agita bula de magie în care ne aflam.
Vocea sensibilă și delicată a Anei însă ne-a bucurat urechile cu cinci piese ale ei: una în română și patru într-o engleză în care îi este ușor să compună, dar mai ales să cânte.
Personal, a reînceput să îmi placă Lana del Rey după ce am auzit-o pe Ana. De fapt, îmi place cum piesele Lanei del Rey sunt cântate de Ana.
Concertul de pe 14 februarie din Londophone a fost, din punctul meu de vedere, o întâlnire romantică între Ana Coman și muzică.