La începutul săptămânii am lansat ce-a de-a unsprezecea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Ce te face să rămâi om într-o lume a tehnologiei?
Concursul se încheie duminică, 7 octombrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 8 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Mă macină de ceva timp o întrebare, care totuși cred că este retorică și va rămâne asa pentru multă vreme,
De ce există această bătălie între a rămâne uman într -o lume a tehnologiei sau a deveni pur și simplu un cyborg, controlat prin tehnologie? Cineva sau ceva care doar mimează viața biologică. Oare tehnologia și sensibilitatea umană nu pot coabita?
Sunt și vreau să rămân OM într-o lume a tehnologiei și fac tot ce pot pentru a nu mă dezumaniza, nu mă feresc astfel a-mi exprima emoțiile și sentimentele, a empatiza cu cei din jur, a socializa face to face, a strânge în brațe, oferind și primind căldură umană, așa cum e normal, nu prin intermediul rețelelor de social media.
Am fugit întotdeauna de acea iluzie pe care mulți semeni o au, cum că noi înșine am fi niște Demiurgi. Întotdeauna omul a avut “vocație creatoare”, însă a abuzat de aceasta în planul tehnologizării, nedublând progresele tehnice și științifice, și în plan spiritual și emoțional.
Inteligența artificială a învins-o în mod absolut pe cea emoțională. Omul s-a substituit Timpului și a încercat să schimbe Natura, fapt care i-a și reușit în cea mai mare măsură. Văd în jurul meu prieteni, colegi de muncă, etc., cărora până și gândirea le-a devenit tehnică. Sincer? Mă dezgustă!
Cât de frumos este să-ți lași mintea și sufletul să fie “free”, nu să le îngrădești până și lor libertatea cu fel de fel de planuri iluzorii și deadline-uri de parcă mâine ar veni Apocalipsa. Pentru mine, fiecare clipă a vieții are valoare în sine, are profunzime. Nu am scos deja cultul vieții în afara sensului ei. Poate sunt una dintre rarele excepții, însă pe mine nu a pus stăpânire această tehnologizare a umanului. Ba mai mult, eu caut o umanizare a tehnologiei.
Ce mă face să rămân OM în această lume?
Mângâierea pe creștet primită din partea mamei de câte ori se mândrește cu mine, fiorul primei întâlniri cu prima iubire, scâncetul puiului de cățel care stătea ud leoarcă într-o stație de autobuz privind cu milă toți trecătorii nepăsători față de acest Suflet nevinovat, al nimănui până în clipa în care s-a întâlnit cu alt Suflet menit lui, adică eu, contemplarea naturii în fiecare plimbare dedicată frumuseții ei, primul arbore plantat, fiecare eșec al vieții, fiecare reușită, fiecare zâmbet ivit pe buze, fiecare lacrimă care arde obrazul în urma fiecărei trădări primită din partea cui te aștepți mai puțin, etc.
Toate astea mă fac să rămân umană. Pe ele nu le pot printa la o imprimantă sofisticată 3D, toate acestea vin din suflet și sunt sentimente. Căci ce altceva este viața dacă nu un amalgam de sentimente pozitive și negative dar atât de frumos îmbinate precum o artă?
Ofer în fiecare dimineață un zâmbet trecătorilor pe care îi întâlnesc în drum spre serviciu, fără a cere ceva în schimb, fără a trece nepăsătoare cu nasul în smartphone, așa cum se întâmplă cu mulți alții.
Poate e demodat pentru unele persoane, însă pentru mine e viață!
Sursă foto cover aici.
