Anca-Maria Bănescu / SENS

Acum o săptămână și puțin am lansat ultima temă a celui de-al optulea sezon din concursul Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră, rămânând să începem un nou sezon în forță după vacanță. Așadar, ca un ultim gând al anului, v-am provocat să ne ziceți: Ce i-ați mai spune anului 2020 acum, la final, și cum îl întâmpinați pe 2021?

Concursul se încheie luni, 21 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de marți, 22 decembrie.

Acesta este unul dintre textele finaliste.

***

Poate că, dintr-o eroare de măsurare la nivelul ceasului global, tu, 2020-ule, ai fost de fapt anul 2000. Cel în jurul căruia s-au construit atâtea ipoteze în mileniul anterior, s-au născocit atâtea și atâtea preziceri. În orice caz, ai fost un reset – ai fost momentul în care a trebuit să revenim la setările din fabrică.

Iar tu, 2021, suni ca un început. Acest 1 din coada ta ne aliniază din nou la startul primordial. Da capo! Ne trebuie un SENS mai înalt pentru existențele noastre și pare că a venit timpul să ne preocupăm major de aspectul acesta.

Văd o pandemie de comercial hidos, instalată insidios în absolut tot ce ne înconjoară; văd o cursă fără discernământ a înarmărilor tehnologice puse în slujba zeului Profit și văd muritori înlănțuiți în Up-sell, Promoții, KPI, Customer retention / recovery, Shareholder value maximization… Orice am face, suntem cu toții (persoane fizice, dar și juridice) numere, prospects, leads… Hărțuiți să cumpărăm, să cumpărăm, să cumpărăm. Mult și prost, nou și prost, inutil. Suntem la discount toți – cineva ne vinde în fiecare zi, îngroșăm cu click-urile noastre baze de date și analize in-depth conținând variabilele firești ale vieții noastre de toate zilele și ale caracteristicilor individuale de gen, vârstă, educație etc., pentru ca să reușească să prospere, tot mai mult, tot mai necontrolabil, entități economice cu modele de business odioase (orice ar spune oricine).

Privind în ansamblu viețile noastre, lumea, viitorul, ne simțim optimiști? O boală infecto-contagioasă de tip nou ne lovește într-un moment în care rata de ocupare globală este uriașă comparativ cu nivelul de acum 100 de ani. Să ne amintim de străbunicii care nu au avut niciodată un job și care nu reprezentau excepții, ci regula timpului. Familii întregi se descurcau pe cont propriu, marginal economiei și complet în afara pieței muncii așa cum o cunoaștem astăzi. În rural și în urban deopotrivă, se putea trăi fără bancă, hypermarket și compania globală angajatoare. Astăzi, în schimb, pentru cei mai mulți dintre noi este foarte greu să ne izolăm, continuându-ne normal viețile, când toți depindem de servicii și bunuri de-a gata, când muncim în echipe, birouri și spații de lucru comune, iar job-ul în privat sau la stat este tot ce știm/vrem să facem. Și de fapt, ce facem noi tot timpul? Să ne gândim o clipă: Pentru cine facem ceea ce facem? Ce se produce cu atâția oameni muncind deodată pe planeta aceasta? Ce se întâmplă cu producția? Ce se întâmplă cu supra-producția? Ce face planeta în timp ce hărnicim noi toți așa, de dimineață până noaptea!, la tot felul de ecrane? Mai tresare cineva la board meeting-ul de dimineață amintindu-și de ”Responsible Research and Innovation”? Ne trec fiori de vinovăție când vine vorba de frumos, natură, relații, bine, răbdare, echilibru, autocontrol? Serios, avem un an nou în față, nou-nouț și avem treabă! Știm de la ce vine numele planetei noastre, nu? Dacă tot am evoluat la homo sapiens, de ce permitem mutația homo sapiens patruped?!

O, oameni, semănați cu iubire… cărările… câmpia din voi…

***

Sursă foto cover aici.

3 comentarii
    Viorel

    Buna dimineata!

    Pai ce i-as mai zice eu anului 2020, de fapt pandemiei din anul asta, care se confunda si contopeste cu 2020, ca si cum ar fi unul si acelasi, asa cum va ramane in istorie….??!!

    I-as zice ca e un fâs, chiar daca a speriat toata lumea si a facut atatea victime….ptr ca (in realitate) de fapt chiar e un fâs.

    S-a indus ideea ca e cea mai grava situatie de la al 2-lea razboi mondial si pana azi, ca lumea sufera, ca economiile lumii se prabusesc, etc…, etc…., cand de fapt nu e chiar asa!!

    Nu sunt un negationist, paranoic sau conspirationist, nici pe departe, insa consider ca se exagereaza si se amplifica totul, doar de dragul unui nou reset mondial.

    Nu prea vad unde e greul, ce s-a intamplat “nou”, cand, de fapt, in continuare saracii lumii mor de foame (chiar si de sete), nu au nici macar un acoperis deasupra capului, in continuare se intampla atrocitati, nedreptati flagrante (stiute de marile cancelarii ale lumii, care intoarc spatele si inchid ochii la toate mizeriile astea, facandu-se ca nu le ved…..nefacand nimic….!!! ).

    Deci unde e greul, ptr ca in toate tarile civilizate (chiar si cele cat de cat civilizate, ca Romania) nu e nicio schimbare majora la nivelul de trai, nu sufera nimeni mai mult ca acum un an, ba dimpotriva, se cheltuie “fara numar”, mai precis se risipeste, absolut peste tot, trilioane peste trilioane, programe peste programe….pentru o noua perioada (ulterioara) de ramburs, de 20-30 ani, at least!!!!

    Una peste alta cam asta e, mai nimic, doar pierdere de timp, de energie, de bani, o mare relaxare mondiala (pana se polarizeaza capitalul unde trebuie), apoi va veni “inrolarea” prin plata datoriilor……

    Va salut pe toti, faceti treaba buna, tineti-o tot asa!!👍

    Viorel,

    Florin Pingu

    Viorel, ce ai spus este corect, dar din păcate nu este decât o viziune dintr-un (iarăși) punct de vedere. Zic despre acest punct de vedere, fiindcă mulți care citesc textul tău, vor observa că spectrul vizat de tine este un unghi, și dacă este doar un unghi, atunci înseamnă că scapă din vedere, adică nu cuprinde alte probleme sau cum vor ei să le spună, aspecte. (Apropo de textul tău, dacă ai vrut să participi la concurs cu el, trebuia să le trimiți lor, nu știu cum). Pe de altă parte, recunosc că ai vizat și mișcarea sumelor de bani ale lui 2020 , lucru de care a amintit și Anca, deci se justifică locul de comentariu. Și aveți mare dreptate, Zeul Profit la care ne închinăm de mulți ani, este la fel de nejustificat de puternic și are un loc principal lângă ceilalți zei : Zeul Viață cât mai lungă, Zeul Fericire, Zeul Dreptate chiar dacă facem “puțin rău”. ( îmi este foarte greu să cuprind tot).
    Poate că cineva va spune ” mai bine că a fost o bombă fâsâită decât una reală și poate că fâsâiala a fost ultima suflare a balaurului pe care l-am învins împreună, tocmai fiindcă v-am speriat că o să explodeze”. ” Fiindcă unii, nu acționează decât dacă îi sperii. Binenteles, ne excludem pe noi din această logică. Din multe altele ne excludem pe noi ”
    Problema bună pe care o pui este: Ce facem mai departe cu această sperietură pe care am tras-o?Pe care ne-au tras-o? Fiindcă știm povestea Ciobănașul și lupul sau băiatul care strigă LUPUL , de sperie tot satul. Dacă data viitoare va fi o mare bombă și nimeni nu va mai mișca un deget? ” hai mai lăsați-ne că așa ați spus și data trecută!”.
    Dar, totuși anul ce trece, practic asta s-a întâmplat: un fâs. În ce privește pandemia. În ce privește altele s-au mai întâmplat niște chestii. Dar de ce trebuie să legăm atât de repede 2020 = pandemie ? Fiindcă asta de fapt s-a întâmplat atât de șocant anul acesta. Deci dacă ar fi să caractetizez , de data asta personal, anul acesta, ar fi o logică banală și plictisitoare: PANDEMIE! Trist, comun, banal, plictisitor , așa cum parcă suna un promo pe la radio Guerrilla deunăzi.
    Pandemia ne-am fi așteptat să dea un fel de reset pentru omenire, și ma refer aici la scopurile omenirii. Adică nu vreau să vorbesc despre resetul in fiecare dintre noi , individual, asta este o altă poveste. Foametea, o problemă a omenirii de exemplu, încă a rămas chiar până la sfârșitul acestui an. De ce nu a fost ea eradicată? La fel se întâmplă războaie, conflicte mocnite, pe glob. De ce ele nu s-au oprit ? De ce guvernele lumii încă mai intorc capul? Așa cum și Bob Dylan bine sunea ” how many times can a man turn his head/And pretend that he just doesn’t see?”
    Anca ne propune în 2021 să ne ocupăm și cu altceva decât cu pandemia. Fiindcă pandemia nu a făcut altceva în 2020 decât niște mișcări de profituri. Corect, ne punem pe treabă.

    camelia

    Coincidenta sau nu, totul are SENS !
    Apropos de foto cover si de SENS, la Editura Sens a aparut “Ora 25” – Constantin Virgil Gheorghiu , o carte extrem de actuala vremurilor noastre.

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine