La începutul săptămânii am lansat cea de-a patra temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Care crezi că este cel mai important lucru pe care l-au făcut părinții tăi pentru tine?
Concursul s-a încheiat astăzi, 18 noiembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 19 octombrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Amintirile sunt relative. Atât de relative încât, dacă te uiți în trecut, e posibil să nu știi sigur ce a fost adevăr și ce a fost închipuire. Noroc cu pozele și cu poveștile părinților despre cum eram când eram mici, noroc cu părinții…
Toți suntem copii cuiva, sau am fost (dacă viața a decis să ne lovească dureros de tare mai devreme pe unii, mai târziu pe fiecare, fără excepție). Am învățat să pășim, cu teama că am putea să cădem, cu dorința nestăpânită de a ne ridica după fiecare căzătură, iar părinții au fost mereu acolo cu o vorbă, cu o îmbrățișare… ai căzut, te doare? las’ că trece… Trece, toate trec, timpul și noi prin el, noi și părinții. Țin minte și azi ziua când am observat pentru prima dată în părul tatei fire albe, doar câteva, iar mai apoi tot mai multe, iar pe fața mamei linii fine în jurul ochilor, pe frunte. E nedrept, e nedrept să îi văd cum cresc și ei la fel ca mine, cum timpul nu-i iartă nici măcar pe cei mai buni.
Am învățat că părinții mei nu sunt perfecți, că nici eu nu voi fi, că iubirea se măsoară de multe ori nu în cuvinte, ci în fapte, în emoții nerostite, într-o îmbrățișare lungă după o lungă revedere, într-un zâmbet, în lacrimi nelăsate sa curgă pe obraz. Am învățat că oricât de departe aș fi de ei, în timp sau spațiu, în timp și spațiu, legătura nu se poate rupe, iubirea nu se poate disipa, dorul nu poate fi stins. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat e faptul că, oricât de mare e lumea asta, oricât de ademenitoare sunt plăcerile ei, cel mai frumos loc de pe pământ va fi mereu în inimile lor, iar cea mai mare plăcere va fi mereu aceea de a-i ține strâns în brațe cât încă-mi va mai fi îngăduit s-o fac.
