La începutul săptămânii ce tocmai ce-a trecut am lansat cea de-a noua temă a celui de-al doilea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Povestește-ne care a fost cea mai frumoasă călătorie pe care ai făcut-o. Cu poze cu tot, preferabil. Un jurnal de vacanță, dacă vreți.

Concursul s-a încheiat dumincă, 8 iulie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de astăzi, 9 iulie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.

Textul de mai jos este unul din textele finaliste.

***

Zbor pierdut în Germania. Al doilea, în nici două luni! Călătorie cu autocarul de peste douăzeci de ore. A doua, în nici două luni! De data asta însă, spre Spania. Țara Bască, mai exact. Sosire cu o întârziere de două zile.

Așa s-a născut primul meu Camino, sub semnul Întârzierii, într-un mai călduros de acum câțiva ani. Întâmplarea a făcut să fie Camino primitivo, ruta originară pe care o urmau primii pelerini în călătoria lor spre Santiago de Compostela. Zic ”întâmplarea”, pentru că întârziasem și în alegerea rutei pe care o urma să o parcurg. Numai la gândul planurilor și informațiilor infinite, al forumurilor pline de păreri și anxietăți, mă lua durerea de cap și îmi pierea tot cheful de aventură. Aveam o idee vagă și naivă, de a face câteva etape din Camino del Norte. Am descoperit ulterior că timpul pe care îl aveam la dispoziție era, vai!, prea scurt, astfel că am urmat, cu inima ușurată, sugestia unei necunoscute, prietena unei prietene, de a porni din Galicia, pe o rută de a cărei existență nici nu auzim până atunci.

Pornirea pe acest drum ”primitiv” a fost și ea, altfel cum?!, cu întârziere. Căci mă simțeam bine în Bilbao, oaspete la o prietenă, și nu m-aș fi dat dusă în necunoscut… Când într-un final, un tren, și el întârziat, m-a lăsat în gara din Lugo (singurul oraș din lume înconjurat de ziduri romane intacte), începeam să merg, purtând în spate un ghiozdan cât mine de mare (sau de mic?). Și în buzunar cuvintele scrise frumos de mână, de către aceeași necunoscută cu sufletul mare, ale unei rugăciuni pentru pelerini. Câteva din acele cuvinte îmi răsună și astăzi în minte: ”Binecuvântat ești dacă te întâlnești pe tine însuți și îți faci timp, în dar, fără grabă, așa încât să nu neglijezi imaginea inimii tale”.

M-am întâlnit pe mine, mai mult și mai mult, cu fiecare nouă întâlnire. Întâlnirea cu oameni simpatici, care s-au dovedit prieteni de nădejde și deschizători de minte, inimă și noi drumuri. Cu natura ce îmi amintește mereu să fiu umilă și nu încetează să mă uimească. Întâlnirea cu mine însămi, în momentele de tăcere, de singurătate, de sfârșeală fizică.

Și inima mi-a fost fericită, căci, pe măsură ce ghiozdanul se golea, ea mi se umplea de emoții și învățături. Am înțeles că avem nevoie, cu adevărat, de mult mai puțin decât suntem obișnuiți să credem și că un bagaj lejer îți permite o mai bună libertate de mișcare (și nu numai) și te scutește de suferințe și dureri. Să mulțumim, deci, și să lăsăm în urmă ceea ce nu ne (mai) servește! Am descoperit cât este de minunat corpul nostru, cât ne poate surprinde prin rezistența și abilitățile sale. Și atunci când ne vorbește, e musai să îl ascultăm! O altă pildă prețioasă pe care am primit-o pe acest drum este cea a răbdării și a perseverenței. Mintea noastră ne joacă feste, de cele mai multe ori exagerează dificultatea sarcinilor de întreprins, lucrurile ne apar mai greu de făcut decât sunt ele, în realitate. Punând pas lângă pas, zi după zi, se ajunge unde nici nu am fi gândit.

Ah, și apropo de întârzieri, când nu știi încotro s-o apuci (se mai întâmplă ca săgeata galbenă să lipsească la câte o bifurcare de drumuri), acordă-ți un răgaz și așteaptă. Poate apare vreun alt călător cu indicii asupra drumului de urmat. Dacă nu, măcar te vei fi odihnit. Și apoi, îți urmezi intuiția, cu îngăduință pentru tine însuți de drumul ales se va dovedi ”greșit” și va trebui să faci cale întoarsă pentru a te repune pe drumul ”cel bun”. Am văzut, nu-i așa, că, până la urmă, întârzierile au rostul lor, ascuns privirii noastre oarbe? Să ne relaxăm, zic, și să le lăsăm să își înfăptuiască magia!

Și pentru că am vorbit multe despre timp, nu aș vrea să fi agitat prea tare spiritele tuturor fricilor și obsesiilor legate de trecerea vremii. Ca balsam, poezia blândă a lui Mary Oliver, de folosit, cu încredere, ori de câte ori este nevoie:

Things take the time they take. Don’t worry./ How many roads did St. Augustine follow before he became St. Augustine?