La începutul săptămânii am lansat cea de-a șasea temă a celui de-al șaselea sezon Vocea Ascultătorului, un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: Care este bucket list-ul tău?

Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferit de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de luni, 6 mai.

Textul de mai jos este unul dintre textele finaliste.

***

Nu m-am gândit niciodată că mi-e frică să mor, căci mai degrabă mi-e teamă pentru cei ce rămân în urma mea, să mă plângă.  Nu mi-e milă de trupul meu, atât cât îmi e de sufletul meu. Şi cu acest gând străbătându-mi mintea deseori, încerc, zi după zi, pe cei rămaşi, să îi fac să râdă, să plângă de fericire, aşa încât să îşi amintească cu drag despre ceea ce am fost cândva pentru ei.

Regrete…e păcat să vorbim despre ele, căci mai bine să regreţi ce nu ai făcut, decât ceea ce ai făcut. Până la urmă, asta e frumuseţea vieţii, omul imperfect, minunat, trist, cu capu-n nori, exuberant sau la pământ, ca fiecare dintre noi, la un moment dat.

Iar din lucrurile pe care nu aş vrea, până la sfârşit, să nu le regret că sunt neîmplinite, aş depăşi, cred, limita acestui text. În pofida aceasta, totuşi, aş putea selecta pe cele mai arzătoare dorinţe din bucket list ul meu.

– Să zbor cu balonul, pe care mi l-aş dori să arate colorat, peticit, copilăresc. Să simt aerul rece intrându-mi în păr, să mângâi poate, o coţofană pe aripa-i neagră, să văd un apus mai de-aproape cu gura căscată ca şi Kevin, din singur acasă. De sus, aş putea realiza ( din nou), cât de mici suntem  de fapt şi cât de mari ne credem, de fel.

– Să  fac un foc mare lângă marea liniştită şi îmi adun pe toţi cei dragi, pe Cristian al meu, pe fetele mele, pe părinţi, pe bunica, ale cărei minţi i le-a furat un neamţ pe nume Alzheimer, pe fraţi, pe soră, prietenii cei mai buni, nu mai mulţi de trei, pe toţi cunoscuţii, foşti iubiţi, străinii care m-au făcut să zâmbesc, doar ca să le mulţumesc pentru ceea ce au însemnat sau înseamnă pentru mine şi să îi văd aşa, laolaltă, realizând: da, asta e viaţa mea, cusută din amintirile cu toţi aceşti oameni.

– Să vizitez Jerusalim, să simt puterea divină de acolo cum îmi umple fiinţa.  Să păşesc pe acelaşi pământ pe care El a păşit şi poate acelaşi fir de nisip să ne unească pentru totdeauna, astfel să fiu mai darnică decât astăzi reuşesc.  Şi de nu, să mă mulţumesc cu credinţa din sufletul meu, nemanifestată public, cu urlete şi trâmbiţe. ( Pentru lămuriri în sens, citiţi pe Ion Aion, sau măcar ascultaţi-i interviul spectaculos).

– Să reiau un proiect abandonat: cartea de poveşti pentru copii, dedicată fetelor mele, până când nu  cresc într-atât încât să o dea la o parte pentru Sunt un curv, de Leonard A.

– La acelaşi capitol, să termin romanul destinat mamei mele, până ce nu va fi prea în vârstă să îi înţeleagă fiecare substrat şi nu va fi prea ruşinată de proteză să zâmbească la amintirea propriei vieţi, înecate în amar şi presărate cu bunătate.

– Să fac dragoste într-un hamac, pironit de doi brazi înalţi, să se răsucească într-atât încât să nu îl mai utem descurca multă vreme, respiraţia lui să devină a mea, iar aroma trupului meu să devină a lui.

Deocamdată, atât.