La începutul săptămânii am lansat cea de-a șaptea temă a noului sezon Vocea Ascultătorului (sezonul 4), un demers Radio Guerrilla pentru a face auzită și citită vocea voastră: descrieți mireasma favorită ca și când ați încerca să o explicați cuiva care nu are simțul mirosului. Care e parfumul, mirosul vostru preferat din toată lumea și cum “arată” el?
Concursul s-a încheiat astăzi, 2 decembrie, ora 14:00. Cel mai bun text va fi premiat cu un kil de cărți oferite de Editura Humanitas și cu un loc de cinste în homepage-ul guerrillaradio.ro. Câștigătorul va fi anunțat în emisiunea Guerrilla de Dimineață de mâine, 3 decembrie. Dacă nu câștigi kilul de cărți, ai șanse să câștigi pentru textul tău un loc pe site-ul guerrillaradio.ro, alături de felicitările noastre.
Textul de mai jos este unul din textele finaliste.
***
Mirosul meu preferat îl simt ca pe o palpitație. Niciodată nu știu când urmează să îl simt. Mă ia întotdeauna prin surprindere. Îl simt uneori când stau în sufragerie după o zi de muncă și ascult playlistul tău de pe Youtube. Foarte des, surprinzător (și încerc să găsesc simbolistica), îl simt în mașină, când se pierde semnalul radio și revine cu o melodie pe care noi obișnuiam să dansăm. Mirosul meu preferat sună a Pink Floyd, Kevin Mosby, The Cranberries, The Rolling Stones și Bob Dylan. Sună a “Somewhere Over The Rainbow” și “Stand By Me”, pe care te iert că le-ai dedicat și următoarei tale iubite.
Este mirosul hanoracului pe care mi l-ai “împrumutat” când aveam 17 ani, iar acum, al tuturor cămășilor ce mi-au rămas mie. Încă de mică iubeam să îmi bag adânc toată fața în pieptul tău și să inspir, ca și cum inspiram toată esența ta, să rămână cu mine dacă pleci.
Mirosul tău era și bărbătesc și femeiesc în același timp. Când îl adulmecam, simțeam liniște, simțeam că sunt acasă, simțeam că are cineva grijă de mine.
Țin minte că mirosul tău avea întotdeauna și un iz de Marlboro roșu. Fumai mult. Atât de mult încât primeai brichete și scrumiere de ziua ta în fiecare an, îndeajuns cât să faci o colecție impresionantă.
Dacă mirosul tău ar fi un anotimp, ar fi iarnă.. când erau -10 grade afară și pentru mine conta mai mult să arăt bine, așa că mi-ai dat geaca ta și ai rămas în hanorac, numai să-mi fie mie cald. Când eram la liceu și chiuleam mutându-ne din cafenea în cafenea să ne încălzim până la 6 seara când se terminau cursurile mele, după care mă conduceai până în față porții și, eventual, intrai și ne mai uităm la un film până venea taică-meu și te trimitea acasă.
De aș descrie acest miros cuiva care nu are acest simt ori cuiva care îl are, ar fi totuna. Esența ta este diferită pentru fiecare om în parte. Cine nu a mers în pantofii mei și nu a fost sărutat pe frunte de ține, poate doar să simtă sărutul altcuiva. Din fericire, fiecare dintre noi suntem unici, fiecare pas, fiecare gând, zâmbet și miros este diferit.
Iar mirosul tău mi-l voi aduce aminte întotdeauna, chiar și fără cămășile tale, tot ce trebuie să fac este să ascult puțin Pink Floyd.
