Am văzut un documentar care m-a pus pe gânduri. Și stau pe gânduri deja de-o săptămână. E un film care ridică niște întrebări dramatice, legate de inteligența artificială, viitorul relațiilor dintre oameni și computere, capacitatea de învățare a unor programe, viteza lor uluitoare și deciziile neașteptate, aparent emotive, pe care le poate lua un soft avansat. Întrebarea este ce se va întâmpla cu noi, mai încolo? Poate vom fuziona cu tehnologia, poate se va ajunge la un supraom semi-sintetic, cine știe? Oricum, m-am săturat de avertismentele apocaliptice. Mâncăm deja apocalipsă pe pâine, toate canalele, filmele, literatura sf și nu numai, duduie cu variante și oferte de apocalipsă. Unii spun că îngrijorarea e semnul maturizării speciei și dacă ne gândim mai bine, într-adevăr (cum a observat și Vasile Leac cu titlul său de carte) ”toți sunt îngrijorați”.

Dar să mă întorc la filmul pe care-l recomand, desigur: Se numește AlphaGo și e regizat de Greg Kohs. Probabil vă amintiți de celebra partidă de șah dintre Kasparov și Deep Blue. Ei bine astăzi programatorii și-au îndreptat atenția spre alt joc de strategie, celebrul Go, în trecut preferat mai mult de asiatici, dar acum Go este cunoscut și iubit în toată lumea. De fapt, acest joc este mai creativ, într-un anumit sens, decât șahul. Este și o formă de meditație, nu doar strategie. Are mai multe variante și posibilități de abordare și respectiv, este mai vast ca număr de mișcări posibile. Dacă în cazul șahului vorbim de miliarde de mișcări posibile, în cazul jocului Go, vorbim de mai multe posibilități decât numărul tuturor atomilor din univers. Iar filmul este despre incredibila bătălie dintre programul AlphaGo și cel mai tare jucător de Go din lume, un adevărat geniu, Lee Sedol.