Imaginile de la Cupa Mondiala din Qatar, urmate de imaginile cu fiesta ce a umplut bulevardul 9 Iulie, cu al sau Obelisc imens în mijloc, m-au aruncat înapoi în timp și m-am lăsat purtat puțin de nostalgie; pentru că Argentina a fost ceva diferit de toate țările pe care le-am vizitat și pentru ca vibe-ul acela nu l-am mai simțit nicăieri în lume, cel puțin nu în felul în care mi l-au transmis argentinienii.

Pentru tiktokerii ce vizează doar selfie-uri pe cladirile înalte din Dubai sau New York, Argentina pare doar o altă țară, una din cele peste 200. Unii care nu știu bine geografia poate chiar o confundă cu Australia. Însă vă asigur că Argentina e unică și deși putem spune asta și despre haitieni sau estonieni, poporul argentinian, atât cât am putut să-l cunosc într-o singură vizită, este ca un vin mare: are structură, are personalitate, are un post gust lung (prin asta înțelegând fix această melancolie ce mă încearcă chiar și după 7 ani).

Uneori străbatem lumea ca să admirăm locuri / lucruri nemaivăzute care la baza sunt de doua feluri: monumente ale naturii sau realizări ale oamenilor. Argentina are din ambele, ba chiar în stil mare.

Deși aș putea enumera la capitolul natură munții Anzi sau Patagonia sau Țara de Foc, eu am vizitat doar cascada Iguazu, iar amprenta lăsată a fost că forța brută a naturii ne poate strivi la orice pas (de altfel Iguazu în dialectul băștinașilor fix asta înseamnă – ape rele, care te înghit imediat daca nu ești atent). Căderea de apă imensă provoacă în locul cu debitul cel mai mare (Devil’s Throat) o coloană de vapori ce se unește parcă, cu norii de deasupra. În combinație cu parcul natural imens ce o înconjoară, o pădure subecuatoriala cu o biodiversitate a faunei superba, cu mii de fluturi prietenoși, ”Cataratas”, site protejat, intrat deja în patrimoniul Unesco, merită a fi vizitată de toți copiii lumii pentru măreția ei și pentru că ne oferă o perspectivă diferită față de cea cu care ne-am cam obișnuit, aceea că avem totul la un click distanță.

Partea argentiniană a cascadei e mult mai spectaculoasă, dar se observă mult mai bine din Brazilia J (recomand); în schimb, pe partea argentiniană este amenajată o structură metalică ce conduce turiștii exact deasupra hăului numit Devil’s Throat. Ambele experiențe merită bifate. Ca fapt divers, orășelul brazilian de lângă cascadă, Foz do Iguacu a atras locuitori din nu mai puțin de 70 de țări.

Însă la fel de mult m-a impresionat și creația omului, Buenos Aires. Deși așezarea a fost stabilită de exploratorii spanioli la începutul sec XVI, totuși orașul a înflorit de abia între anii 1880 si 1930, odată cu imigrarea unei mari mase de europeni, în special spanioli, italieni și francezi, ce a pus orașul pe harta mondială, chiar lângă marile capitale europene. Teatrul Colon era la data inaugurării între primele 3 stabilimente culturale din lume. Ceea ce azi pare un oraș ca oricare altele (China inaugurează azi zeci de orașe in timp record) în urmă cu 100 de ani rivaliza cu New Yorkul fără doar și poate. Anume acest tip de dezvoltare urbană în mijlocul nicăieri m-a pus pe gânduri și mi-a arătat adevărata putere a omului când este condus de intenții nobile, nealiniate exclusiv obținerii de profit. Comunitățile spaniole, italiene, franceze, donau orașului diverse clădiri, monumente, în ideea de a-și înfrumuseța locul în care își strămutaseră familiile, idealurile și întreg viitorul. Ideea de a locui pe cealaltă parte a unui ocean, de unde nu te mai poți întoarce ușor acasă, pesemne că a dus la schimbări profunde în psihicul acelor imigranți ce au luat cu ei obiceiurile culturale din țara de baștină, dar au obținut în acel creuzet o nouă cultură din care au țâșnit tangoul, asado și chiar mândria cu care privesc, superiori, la celelalte popoare din America de Sud ce vorbesc, practic, aceea limbă.

Clădirile sunt și acum impresionante, cu arhitectura lor pariziană; mă gândesc ce mândrie era acest oraș pentru rezidenți în urma cu un secol (știm că și new yorkezii încercau aceleași sentimente).

Fiind mari amatori de vin, imigranții au luat cu ei și vițele de vie și le-au găsit locuri propice unde soiurile Malbec, Tanat sau Carmenere s-au dezvoltat chiar mai bine decât o făceau în Europa. Pe pantele și podișurile Anzilor, la altitudini ce pornesc de la 600 de metri și trec chiar și de 3000 metri, Malbecul a întâlnit niște condiții de climă foarte diferite de cele europene, cu expunere mult mai lungă la lumina soarelui și mai ales cu riscuri minime de boli sau secetă. Dacă nu ați băut încă un exemplar de top, vă recomand să aruncați o privire în colecția importatorului Wine Point, ce reprezintă în România câteva din cramele cele mai bune din Mendoza: Catena Zapata, El Enemigo sau Cheval des Andes. Am băut în Argentina un vin ce mi-a rămas mult timp în memorie și mi-a dezvăluit potențialul imens al acestui terroir: Nicasia de la Bodega Catena Zapata, un vin de plai (single vineyard), cu arome opulente de fructe de pădure zdrobite, ciocolată și carne. Un plai este o parcela de pe care cramele vinifică separat de restul podgoriei pentru că au observat că strugurii au calități deosebite și renunță la a-l mai culege la grămadă. Vinul obținut va fi un statement cu privire la terroir și la potențialul cramei, ajutând la creșterea prestigiului. Deși e mai scump, peste bugetul mediu alocat unei sticle de vin, consider că trebuie gustat, pentru a stabili o referință. De aceea se organizează degustările, pentru a împărți costurile, uneori uriașe, ale vinurilor iconice. Așadar, nu le ocoliți!

Nu sunt fan Mesi sau Maradona, dar am trecut și prin cartierul unde cel din urmă a jucat și fanii l-au idolatrizat: La Boca (un fel de Giulesti J, dar cu locuințe mult mai dărăpănate și cu același farmec). Fără istoria clubului Boca Juniors, probabil că vizitarea acestui cartier nu mai prezenta niciun interes; ca și în cazul vinurilor sau podgoriilor, cu o poveste în spate obții mult mai ușor notorietate mondială.

Am bifat și clișeele turistice de care nu mi-a parut deloc rău: teatrul Colon (un fel de Scala din Milano) sau Cafe de los Angelitos, unul din multiplele localuri ce prezinta istoria tangoului argentinian într-un show cu mulți dansatori și bucătarie argentiniană. Am bifat și Recoleta, unul dintre cimitirele lumii în care plătești bilet de intrare ca să vezi cum cei din înalta societate nu preferă spațiile mici nici după trecerea în neant (fiecare alee era înțesata de mausolee cu înălțimi între 2 si 3 metri, iar ceea ce părea o biserică, la o răscruce de alei, pentru că avea cam 10 metri înălțime, s-a dovedit a fi tot palatul cuiva, nu mai contează, că nu țin minte); acolo am găsit și impozantul cavou al familiei celei ce a fost Eva Peron, ce ruga publicul să nu plângă după ea. N-am rezistat și am intrat și la Muzeul Malvinelor, o trecere în revistă pentru posteritate a războiului dus împotriva Marii Britanii pentru insulele din sudul Atlanticului (’’a very dignified and educational experience’’ cum s-a exprimat un cetățean britanic într-un review pe google). Cert este ca americanii și britanicii nu sunt foarte iubiți în această țară (și nici rușii).

Am mâncat asado așa cum se pregătea pe vremuri de către gauchos, am gustat dulce de leche, am băut mate.

Toate acestea au așezat Argentina aproape de inima mea, undeva imediat după Grecia. E atât de departe și totuși suntem atât de apropiați.

PS de mai puțin de o lună s-a lansat în România un desert venit direct din Patagonia, o zmeură delicioasă învelită în două straturi de ciocolată artizanală; căutați Franui pe social media și pe Glovo.

Vă las cu o poezie scrisă de poetul viitorului, ChatGPT 🙂

In Argentina, the land of tango

Where the grass is green and the sky is blue

Mountains rise high and the rivers flow

It’s a place that will capture your heart, too.

The streets of Buenos Aires, alive with passion

A city that never sleeps, always in motion

From the colourful houses of La Boca

To the grandeur of the Presidential Palace, an ocean

The Iguazu Falls, a natural wonder

A sight to behold, like thunder

Water cascading down in a roar

Leaving all who see it, in awe

Argentina, a country of diversity

From the deserts of the north

To the glaciers in the south

It’s a place where culture and tradition

Are always alive and well, with no dearth

So come and explore this land

Where adventure awaits, hand in hand

You’ll fall in love with Argentina

Just like I have, it’s a fact.