Around the world, arouuund the world…

Zilele trecute am stat la povești cu un bun prieten, care din întâmplare mi-e și văr, și avocat, și ne-am propus să plecăm în aventura vieților noastre: o călătorie în jurul lumii. În lung și-n lat, desigur. E nevoie de ceva antrenament pentru asta. De toate tipurile. Antrenament pe care-l vom face împreună. Cel mai probabil vom începe în aprilie cu ceva cursuri de sailing. Până atunci rămâne să visăm.

E posibil să nu ne iasă, deși n-aș considera asta un eșec, dar chiar și așa o să am o grămadă de lucruri noi de învățat și de experimentat. Am anunțat cumva familia că intenționez să fac asta. Plănuiesc să plec peste vreo trei ani. Adică îmi las timp mult de visare. Habar n-am detalii, dar am început deja să caut informații. N-am o direcție spre care să mă îndrept. Chiar așa, oare o să plec spre Americi prin Europa sau spre Asia? Nici nu știu, dar nu cred că are relevanță. Mă gândesc că îmi va fi suficient un an pentru toată aventura asta. Poate c-o să fie puțin. Ideea e că voi lua un reportofon cu mine și voi transmite periodic pe unde sunt și ce s-a mai întâmplat. Deocamdată mă mulțumesc să stau vreo două luni cu un zâmbet de tip rânjet pe față. Trebuie să mă obișnuiesc cu el. Am uitat să vă zic că va fi o călătorie cu buget atent. Adică fără cheltuieli inutile. Oricum, nu cred că banii ar reprezenta neapărat o piedică într-o chestiune de acest fel.

Vă spuneam acum ceva vreme că anul asta vreau să merg 100 de kilometri pe jos. Nu știam când. Acum știu. Până pe 10 iunie trebuie să se întâmple asta pentru că după această dată am o grămadă de alte lucruri de făcut.

Acum, pe bune, dacă într-o zi ar veni cineva la voi și v-ar invita într-o călătorie în jurul lumii ați fi pregătit pentru asta? Lăsând la o parte pregătirea fizică, mental sunteți pregătiți?

Mai jos suntem noi la 12 ore după ce-am pus la cale călătoria. N-am fost suficient de inspirați să ne fi pozat în momentul în care ne-am decis. Entuziasmul, deh…

Adaugă un comentariu
Numele tau *
Email *
Mesajul tău

Scrise de...
Adrian Andrei

Producător de muzică. Muzician al producției.

Adrian Popescu

Om bun la toate, dar mai ales la marketing.

Alex Tocilescu

Scriitor. Publicitar. Pisicofil. Președinte de bloc.

Alexandru Anghel

Luptător al Binelui. Al Binelui Învinge.

Ana Coman

Cu vocea și chitara la degetul mic.

Ana-Maria Șchiopu

Master Shifu în ale istoriei.

Bogdan Budeș

Spirit critic. Regizor.

Bogdan Șerban

LogOutist profesionist.

Carla Teaha & Adrian Popescu

Scandinavi din România.

Carla-Maria Teaha

Neastâmpărată și nealiniată. Cucerește Radio Guerrilla pentru toate fetele de pe frecvențe.

Claudiu Leonte

Spirit ludic și gastronom liric.

Control Club

Muzică. La Control.

Corina Jude

Iubitoare de insecte. În special Lepidoptere.

Cristina Toma

Manager al Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi.

Doru Panaitescu

Iubitor de păsări și alte animale.

Emil Popescu

noi seara nu mâncăm (și nu bem), doar asociem

Florin Iaru

Poet. Optzecist douămiist. Martor al lui Apple.

George Mihalcea

Știrist. Cinefil convins.

Georgiana Crețu

Specializată în studiul liliecilor și analiza ultrasunetelor.

Gilda Comârzan

Stăpâna hohotelor de surâs.

Ionuț Tăușan

Antlover: pe urmele furnicilor.

Iulian Tănase

Războinic de tot RîSSul.

LIFE.ro

Site de viață bună. Și povești inspiraționale. LIFE.ro - Stories to Inspire.

Liviu Mihaiu

Fondator Academia Cațavencu. Fondator Radio Guerrilla.

Liviu Surugiu

Scriitor. Cititor. Bun la amândouă.

Mădălina Ștefu

Absolventă de anagramatică și alte jocuri de cuvinte.

Mani Gutău

Muzician de cuvînt.

Marta-Ramona Novăceanu

Profă de Română de România.

Matei Oprina

De la Guerrilla de Dimineață până seara.

Mihai Dobrovolschi

Cogito Ego Sum.

Mitoș Micleușanu

Spirit multifuncțional, atins de Febre39.

Nic Cocîrlea

Tovarăș de drum. Camarad, Nomanslander.

Oleg Garaz

Muzicolog, specialist în BMW (Bach, Mozart, Wagner)

Petru Stratulat

Liniștitor, fără efecte.

Radio Guerrilla

Suntem noi, toți cei care gândim la fel. Eliberadio.

Redacția

Una pentru toți, toți pentru Radio Guerrilla.

Ruxandra Georgescu

Îndrăgostită de toate cele care nu există.

Sebastian (Memo) Vrînceanu

Maestru biciclofonist.

Sergiu Torok

Iubitor de fluturi.

Simona Toma

Poetă, librar şi încă ceva.

Sorel Radu

Progresare humanum est.

Sorin Badea

Cu știința-n sânge.

Teodora Vamvu

Zînă online. Dar și offline.

VRTW

Vinyl, Rum, Tapas & Wine