Aș scrie azi despre fiecare moment sau fracțiune de moment din viața asta petrecută aici pe pământ. Aș scrie despre iubire și despre perfecțiune dincolo de tot ce apare și neagă vehement ceea ce inima șoptește. Aș scrie ca să vă povestesc despre frumusețea ce șade într-un om, frumusețe ce nu are nume și nu are formă, învăluie corpul și tot ce ne e în jur. Aș scrie despre ceea ce ne ferește de iubire vorbindu-ne amăgitor despre ea. Aș scrie despre ceea ce ne înalță ziduri și ne separă. Aș scrie despre inimă și despre ceea ce curge prin noi. Aș scrie despre un copil prin ai cărui ochi poți privi lumea cu delicatețea unei eterne uimiri. Cu delicatețea penelor ce sunt atinse de vânt. Cu delicatețea aerului ce suține zborul fără a pune întrebări. Cu înțelepciunea luminii ce își cunoaște mersul. V-aș vorbi despre o lume a iubirii în care nu poate exista decât iubire, dar suntem oare pregătiți pentru asta? Ești venit aici să afli, ești venit aici să știi. Ești venit aici să descoperi, ești venit aici să vezi. Ești venit aici să te trezești, ești venit aici ca să pătrunzi adânc în adevărul tău prin propria-ți experiență. Nimeni nu-ți poate lua perfecțiunea ce e în tine. Doar tu. Și niciun gând nu e mai bun decât momentul de acum. Ce cauți?
Femeia și bărbatul se iubesc?
Tu și cu tine te iubești?
Întrebarea venise rapid, la fel și răspunsul.
Copila se uită cu atenție către oamenii ce mergeau grăbiți prin viață, pentru că viața curge cu rapiditatea momentului acum, pe care nimeni nu se mai oprește să-l observe. Și un moment scurs acum prin vene e cât toată viața la un loc. Un cuvânt ce pătrunde acum înăuntrul tău și îți modifică structura se cheamă miracol. Lacrimile stăteau undeva să iasă, dar nu îndrăzneau să se facă văzute. Le prinsese firul, dar nu și rădăcina. Le simțea venirea dar nu și curgerea. În curgere stă vindecarea. Să atingi cu ochii nevăzutul acolo e secretul lumii. Să vezi dincolo de ceea ce e văzut, să privești către ceea ce se vede ca înspre o poveste cu care ne îmbătăm.
Să vezi nevăzutul ăsta este secretul. Un cântec ce-i curgea pe buze, se făcea nevăzut altfel decât se născuse. Să nu te îmbeți cu realitatea și să rămâi treaz în fața nevăzutului atunci când chiar realitatea pare atât de adevărată.
Bărbatul și femeia nu se văd și nu de acum ci de secole, pentru că nu se văd pe ei, pentru că nu văd în ei. Punctul de la care pleci pare a fi realitatea, dar ea nu este decât o informație despre cine ești tu în interior. Lumea asta este tabloul perfect a cine suntem în înăuntrurile noastre cele mai adânci. Privind către ceilalți, ne vedem pe noi. Privind către afară ne vom vedea pe noi. Privind nu mai departe de ochi vei cădea în capcana a ceea ce se vede și vei adormi cu ochii țintuiți într-un ținut vrăjit din care numai luptele cu dragonii te mai pot salva.
Alerga cu gura deschisă în aerul rece ce îi înconjura fața. Îi curgeau culori prin gânduri și flori prin palme. Într-o bună zi va înțelege de unde vine frumosul, de unde vine înțelepciunea și de unde vine iubirea. Se va așeza la masă cu tot și îi va cere socoteală. De ce acum, de ce aici și de ce pe pământ? Până atunci am să respir viața așa cum ea vrea să mă înunde prin mijlocul ochilor. Cu tot ceea ce aduce, cu tot ceea ce șoptește, cu tot ceea ce ascunde, cu tot ceea ce doare, cu tot ceea ce înseamnă să fii om. Cu inima larg deschisă.
