Asociația Centrul Cultural European pentru Educație prin Artă și Cultură EDUC-ART lansează, la începutul acestei toamne, un nou proiect cultural, educativ-performativ, adresat adolescenților.
Odată cu deschiderea noului an școlar, EDUC-ART lansează proiectul intitulat “EU și Lumea”, proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Sectorului 3, puteți accesa www.primarie3.ro.
Această inițiativă inedită, de dezvoltare și performanță artistică, se adresează adolescenților bucureșteni care învață în liceele din Sectorul 3 ale capitalei, pasionați de artele spectacolului și preocupați continuu de propria dezvoltare personală. Elevii liceelor partenere, anume Colegiul Național Matei Basarab, Colegiul Economic Nicolae Kretzulescu, respectiv Liceele Teoretice Nichita Stănescu, Dante Alighieri și Colegiul Tehnic Mihai Bravu pot participa gratuit la cursuri de actorie, improvizație scenică, muzică, dans și dezvoltare personală pe teme actuale și de interes pentru aceștia printre care bullying-ul, consumul de droguri, abuzul, singurătatea, diversitatea sex
uală, excluderea socială pe criterii etnice, anxietatea. Aceste ateliere sunt facilitate și coordonate de profesioniști în artele spectacolului și mentori cu multă experiență în lucrul cu publicul tânăr. Facilitatorii atelierelor propuse în cadrul proiectului sunt: Radu Solcanu, Julieta Georoiu, Lilian Cărăuș, Irina Drăgoi, Monica Grigoriu și Călin Mocanu. Dincolo de demersul introspectiv la care vor fi invitați participanții, programul se încheie cu un spectacol de teatru cu și pentru adolescenți ce va fi susținut în sălile de festivități ale liceelor partenere. Unicitatea performativă constă în conceptul spectacolelor ca variantă de teatru-mărturisire, ce va fi abordat din trei instanțe diferite ale EU-ului. Nu vor lipsi interacțiunile multimedia și dialogurile cu publicul de la finalul fiecărui spectacol. Proiectul se desfășoară în perioada septembrie – noiembrie 2024.
Sunt disponibile 50 de locuri pentru toate atelierele, câte zece elevi reprezentanți ai fiecărui liceu partener amintit mai sus, iar înscrierile se pot face până la data de 20 septembrie 2024, prin email către adresa office@educ-art.ro. Atelierele performative și repetițiile se vor desfășura la sediul Școlii de Teatru Victory of Art, str. Tache Ionescu nr.29, Sector 1, București.
***
Plăcut de Radio Guerrilla.