Sunt în țara asta câteva curse de MTB care trebuie privite altfel. Cu multă seriozitate. Mai ales când vine vorba de tura lungă. Una dintre ele este BikeXpert Alpine Challenge care se desfășoară anul acesta pentru a 6-a oară la Pucioasa, unul dintre cele mai bike-friendly orașe din țară. Și cred că în acest punct se impune o paranteză. Probabil că mai multe orașe din țară ar putea fi mai prietenoase cu bicicliștii și cu stilul lor de a-și trăi viața dacă ar avea cine să le explice beneficiile care se răsfrâng asupra comunității. La Pucioasa lucrurile s-au dezvoltat mai ușor pentru că unul dintre vice-președinții Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană, a avut șansa de a discuta altfel cu autoritățile din zonă. Primarul i-a fost coleg de clasă, iar vicele e tatăl sau. De aici și până a da exemple puternice și sănătoase a mai fost un singur pas. Important e să se vrea, pentru că de putut, de cele mai multe ori, se poate.
Revenind la BikeXpert Alpine Challenge trebuie să vă spun că pentru anul acesta au fost pregătite mai multe curse ce urmează să se desfășoare pe mai multe trasee:
-traseul lung – 72 de kilometri cu 2300 de metri diferență de nivel
-traseul scurt – 39 de kilometri cu 900 de metri diferență de nivel
-copii – 16 kilometri cu 280 de metri diferență de nivel
-copii XCO – un traseu de tip XCO în parcul central din Pucioasa
-E-bike Race – pe traseul de 39 de kilometri cu 900 de metri diferență de nivel
În premieră, anul acesta la BikeXpert Alpine Challenge participanții pot opta pentru o nouă variantă: o tură de 16 kilometri fără cronometraj și fără podium, recomandată cicliștilor mai puțin experimentați.
În plus, primii 300 de concurenți înscriși și confirmați pot intra în posesia unui tricou tehnic de ciclism care nu doar că arată foarte bine.
Altfel spus, este imposibil să nu găsești o cursă care să ți se potrivească pe 5 octombrie la Pucioasa. Detalii și înscrieri găsiți aici.
De văzut, ne vedem la Pucioasa pentru că doar la prima ediție am lipsit de acolo. Ulterior m-am legat sufletește de toți cei implicați în organizarea evenimentului. Felicitări încă de pe acum BikeXpert Racing Team.